Tolerarea intolerabilului

   

  Doliul presupune confruntarea față in față cu anumite realități intolerabil de dureroase ale experiențelor din trecut și din prezent; inseamnă a recunoaște că oamenii au limitări foarte serioase.

  Doliul nu inseamnă a fi deprimat, a ne părea rău pentru noi, a ne blama, a-i blama pe alții, a ne simți victimizați. Cei care caută vinovați, care blamează și acuză nu acceptă realitatea lucrurilor așa cum sunt. Nici cel care protestează că nu e corect, că are dreptul la mai mult nu o acceptă. Nici cel care insistă ca oamenii din viața lui să se schimbe, care cere ca ceilalți să fie altfel decat sunt. Acești oameni nu acceptă realitatea și nu fac ceea ce trebuie să facă pentru a se impăca cu ea.

  Doliul autentic presupune confruntarea cu realitatea faptului că a fost și este intra-adevar atat de rău; și inseamnă acceptarea realității, știind că nu este nimic de făcut acum pentru a schimba lucrurile.Inseamnă impăcarea cu faptul că nici ceilalți  și nici sinele lui nu vor fi vreodată exact așa cum ar vrea el sa fie. Nici viața nu va fi exact  așa cum ar vrea el să fie.

  Doliul inseamnă să fim capabili să suportăm groaza tuturor experiențelor personale, furia, durerea, disperarea, suferința, sentimentul de trădare, rana dureroasă; inseamnă să acceptăm neputința supremă in fața tuturor intamplărilor; și inseamnă să decidem să mergem mai departe așa cum putem cu ceea ce avem. Există un tip de pace care provine din recunoașterea faptului că lucrurile au fost cum au fost și sunt cum sunt.

  In contextul relației pacient-terapeut, doliul inseamnă confruntarea cu realitatea extrem de dureroasă a limitelor terapeutului, recunoașterea faptului că el, pacientul, nu are putere să schimbe intr-un fel această realitate și, totodată, că el este responsabil să facă ceea ce trebuie făcut pentru a-și continua viața. Și mai inseamnă să simtă toată durerea, toată mania și toată angoasa provocate de cat de limitați sunt terapeutul, părinții și toți oamenii din lumea sa.

Martha Stark