Sentimentul lipsei de sens.

  Salvador Maddi sugerează că o bună parte din psihopatologia de azi emană din sentimentul unei lipse de sens. El descrie trei forme de "boală existențială":

 1. Inclinația puternică a unei persoane de a căuta și a se dedica unor cauze dramatice și importante. Acești oameni sunt demonstranți care iși caută o cauză; ei imbrățișează cauze aproape indiferent de conținutul lor. De indată ce o cauză se epuizează, acești activiști puri și duri trebuie să-și găsească o alta, pentru a fi cu un pas inaintea lipsei de sens care-i urmărește. Cand scopurile mișcării sunt atinse, spre deosebire de "cruciatul" care se angajează compulsiv in activități, participații se intorc de regulă la problemele și viețile lor de fiecare zi.

 2. Nihilismul se caracterizează printr-o inclinație activă și permanentă de a discredita activitățile pe care ceilalți le cred inzestrare cu sens. Energia nihilistului și comportamentul său izvorăsc din disperare; el iși urmărește placerea obținută in urma furiei distrugerii. Nihilismul este atat de frecvent, sugerează Maddi, că nici măcar nu e recunoscut ca fiind o problemă; el se pretinde chiar o abordare extrem de inteligentă și sofisticată a vieții.

 3. Tendința vegetativă. Individul suferă de cel mai inalt grad al lipsei de sens; se cufundă intr-o profundă stare de lipsă de sens și apatie - afectiv, cognitiv și comportamental.  Inabilitatea cronică de a crede in utilitatea sau valoarea vreunei acțiuni in viață, aplatizarea afectivă, plictis omniprezent, indiferență. Tendința vegetativă este foarte răspandită in cultura contemporană.