Psihologia paranoidă

  Experiența ne arată faptul că acei copii care se dezvoltă paranoid au suferit insulte severe adresate eficacității discernămantului lor; ei s-au simțit adesea suprimați și umiliți. Criticismul, pedepsele capricioase, adulți ce nu pot fi mulțumiți, sunt factori comuni pentru trecutul persoanelor paranoide. Paranoizii sever afectați pot proveni din familii in care criticile și ridiculizarea dominau relațiile familiale, sau unde un copil, viitorul suferind de paranoia, era țapul ispășitor, ținta proiecțiilor pe care membrii familiei le urau, și in special a celor din categoria neputințelor.

  O altă cauză a dezvoltării paranoide este dată de anxietatea imposibil de gestionat a unui părinte. Exemplu: clientă paranoidă care provenea dintr-o familie in care mama esta emotivă cronic. De cate ori fiica venea la ea cu o problemă, mama fie o nega, deoarece nu putea suporta ingrijorări suplimentare, fie făcea din ea o catastrofă, deoarece nu iși putea stăpani anxietatea. Mama era, de asemenea, confuză in ceea ce privește granița fină intre fantezie și comportament, de aici inoculandu-i copilului ideea că gandurile echivalează cu faptele.

  Principala modalitate prin care persoanele paranoide incearcă să-și sporească stima de sine este aceea de a exercita putere efectivă impotriva autorităților  și a altor persoane ce prezintă importanță. Experiența răzbunării și a triumfului le oferă sentimentul ușurător (deși trecător) de siguranță și verticalitate. Caracterul litigios infricoșător al paranoizilor derivă din această nevoie de a provoca și de a infrange parintele persecutor.