Franchetea ca aparare
Aparent, o persoana are o atitudine deschisa si este bine intentionata. Insa aceasta tendinta de a spune "adevarul" are un rol de protectie, atat pentru persoana in cauza cat si pentru ceilalti, de aflarea "intregului adevar" privind ostilitatea agresiva care o caracterizeaza.
Franchetea poate sta la baza confruntarilor verbale virulente, fiind un automatism preconstient, adica un raspuns automat compus din cateva tipuri de aparari, ce este declansat de anumite situatii conflictuale. Individul de o sinceritate ofensatoare ii poate sanctiona adesea pe ceilalti pentru greselile lor. Poate ca acestia au facut ceva inadecvat, insa franchetea reprezinta o reactie exagerata, ce il apara pe individ de alte afecte.
Exista cu siguranta situatii in care este normal ca indivizii sa devina iritati atunci cand isi dau seama ca celalalt incearca sa ii manipuleze. Cu toate acestea, sinceritatea in forma sa dezarmanta sau ofensatoare poate fi o aparare dezadaptativa atunci cand este folosita in mod automat si repetat.
Atitudinea ofensatoare este intalnita adesea la indivizii care se tem ca vor fi tratati nedrept. Teama de victimizare isi poate avea originile in identificarea cu un parinte sau un frate aflat in aceasta postura, sau se poate datora unor asteptari ce vin din experientele trecute ale individului cu parintii, fratii sau alte persoane.
Prin atitudinea sa, acesta se asigura ca nu va ajunge in postura de victima. Cei care folosesc exagerat acest mecanism, isi pierd adesea locul de munca, isi indeparteaza prietenii, si prin urmare sufera.