Experiența psihoterapiei.

   Mulți oameni cărora le lipsește experiența unei psihoterapii suspectează că aici se exersează văicăreala, și că in mod ritualic ne ocupăm cu invinovățirea persoanelor de ingrijire din copilărie pentru propriile greșeli și eșecuri ale voinței.

   Părinții se tem că atunci cand un copil ajunge la terapeut, el le va expune toate eșecurile și va fi incurajat să-i vadă ca pe niște monștri sau ca pe niște proști. Este adevărat că la inceputul terapiei, mulți clienți intră in contact cu nemulțumiri despre membrii familiei și devin conștienți in mod dureros de toate modurile in care figurile de autoritate din tinerețea lor au eșuat, comparativ cu un ideal parental.

   In timpul terapie, pe măsură ce dezamăgirile sunt jelite și acceptate, o atitudine diferită incepe să se nască. Părinții și alte autorități ajung sa fie priviti ca oameni care au făcut ce-au putut in condițiile date. Pe măsură ce clienții se simt tot mai adulți și inșiși, ajung să ințeleagă că adulții sunt și ei pur și simplu niște oameni. Dorința infantilă ca universul să fie drept ajunge să fie inlocuită de consolarea că, deși viața e nedreaptă, ea oferă oportunități pentru creativitate, plăcere și satisfacție.

  Nancy McWilliams