Cele două chipuri ale singurătății



  Singurătatea are doua fețe: ea poate fi o sfătuitoare letală, insă, atunci cand o imblanzim, singurătatea poate deveni o prietenă extrem de prețioasă. Dar putem oare imblanzi singurătatea? O putem oare preface intr-un autentic mijloc de comunicare cu sine și cu celălalt?

  Experiența singurătății se poate transforma in cadrul experienței psihoterapeutice, realizandu-se tranziția de la un sentiment adesea ostil și deznădăjduit de singurătate inspre o singurătate imblanzită, temelia increderii in comunicarea cu sine și cu celălalt.

  Atunci cand este excesivă, angoasa de separare reprezintă temerea tragică de a rămane singur și abandonat,este o generatoare majoră a durerii psihice și a afectul de doliu. Această singurătate poate deveni un abis al morții. Dimpotrivă, atunci cand este imblanzită, angoasa de separare este izvorul poftei de viață: imblanzirea singurătății nu inseamnă suprimarea angoasei, ci deprinderea de a-i face față și de a o folosi pentru a o pune in slujba vieții.

J-M Quinodoz