Tulburarea de personalitate paranoida

 

   Pacientii paranoizi sunt adusi frecvent de catre membrii de familie la tratament sau de colegii de munca care sunt satui de declaratiile si acuzatiile constante ale pacientului. Chiar cand acestia incep tratamentul de bunavoie, ei raman de obicei fara convingerea ca ar avea tulburari psihiatrice.
  
   Criteriile de diagnostic reflecta un fel de gandire care poate fi conceptualizat ca un stil cognitiv paranoid distinct. Acest stil de gandire se caracterizeaza printr-o cautare neobosita a unor intelesuri ascunse, a unor indicii pentru descoperirea "adevarului" in spatele aparentelor unei situatii. Ceea ce este evident, ceea ce este la suprafata si ceea ce este aparent doar mascheaza realitatea. Aceasta cautare fara sfarsit implica o atentie in stare de intensa hiperalerta, evidentiata printr-o suspiciozitate legata de aceasta monitorizare continua. Un individ paranoid scaneaza constant mediul inconjurator pentru orice este iesit din comun, un stil de gandire care cere o crestere considerabila a tensiunii fizice si emotionale. Pacientul paranoid este pur si simplu incapabil sa se relaxeze.
  
   Gandirea paranoida se caracterizeaza si printr-o lipsa de flexibilitate. Argumentul cel mai convingator nu va avea in general nici un impact asupra credintelor rigide si de neabatut ale persoanei paranoide. De fapt, persoanele care incearca sa discute cu cineva care are o tulburare de personalitate paranoida se vor trezi pur si simplu ca devenind tinta suspiciunii.
  
   Persoanele cu tulburare de personalitate paranoida abordeaza fiecare relatie cu credinta ca cealalta persoana va "gresi" si va confirma suspiciunile sale. Persoana traieste intr-o stare de anxietate permanenta izvorata dintr-o convingere ca lumea este populata cu straini nedemni de incredere si imprevizibili. Chiar daca un psihoterapeut capabil, stabil a lucrat cu un pacient paranoid o lunga perioada de timp, o dezamagire minora poate sa-l faca pe pacient sa desconsidere complet comportamentul anterior al terapeutului - cu o convingere de neschimbat - ca terapeutul nu merita incredere. Terapeutul a fost "demascat". Astfel, experientele bune cu o persoana in trecut pot fi complet sterse de situatia prezenta.
 
    Nevoia de a-i controla pe ceilalti reflecta autostima teribil de joasa care se afla in nucleul paranoiei. Profund, in interior, persoana paranoida se simte inferioara, slaba si ineficienta. Astfel, grandoarea sau sentimentul de a fi "special", frecvent vazute la astfel de persoane, pot fi uneori intelese ca o aparare compensatorie care este o recuperare pentru sentimentele de inferioritate.
  
   In afara, indivizii paranoizi sunt aroganti, neincrezatori, pretentiosi, ambitiosi, lipsiti de romantism, moralizatori si extrem de vigilenti fata de mediul din jurul lor. In interior, totusi ei sunt infricosati, timizi, fara experienta, imprudenti, se indoiesc de ei insisi, sunt vulnerabili la erotomanie si cognitiv incapabili sa cuprinda efectiv totalitatea evenimentelor reale.
  
   Esecul in a avea o relatie constanta cu persoana de ingrijire in cursul dezvoltarii este o caracteristica a persoanelor paranoide care organizeaza o mare parte din comportamentul si din gandirea lor. Deoarece ei nu pot mentine o legatura de iubire cu reprezentarea interna a unei persoane iubite, sunt convinsi ca relatiile de iubire sunt periculoase si instabile. Indivizii paranoizi impun o cerere extrema de tip ori/ori in relatiile lor. Ori persoana cu care sunt in relatie se gandeste continuu la ei, ori acea persoana este indiferenta emotional fata de ei  - un gand pe care persoanele paranoide il gasesc intolerabil.