Tulburarea de hiperactivitate si deficit de atentie (ADHD)


   Cand un copil este in miscare continua, cand nu poate sta linistit si nu poate fi atent, pentru mai mult de o secunda, la orice sarcina, cand pare de neoprit, iritabil sau prea usor distras de orice mic deranj, ar trebui evaluat pentru tulburarea de hiperactivitate si deficit de atentie (ADHD). Problema ADHD- ului este supra-diagnosticarea. Multi copii trec prin perioade de activitate excesiva ; copiii anxiosi vor fi probabil hiperactivi si vor avea perioade scazute de concentrare a atentiei. Uneori, copiii anxiosi ca urmare a unei traume, au fost diagnosticati gresit cu aceasta tulburare.
   Aproximativ 5% din copii sufera de tulburari ale atentiei si hiperactivitatii. Baietii sunt afectati de patru ori mai mult decat fetele. Principalele simptome sunt problemele de atentie. Pentru unii copii, problema consta in calitatea atentiei si capacitatea de a o controla. S-ar putea ca ei sa nu poata sa-si mobilizeze si sustina atentia sau, pentru a reusi trebuie sa se concentreze atat de intens incat nu mai reusesc sa faca nimic altceva in acel moment. Acesta este motivul pentru care capacitatea de concentrare la televizor sau cu jocurile media, nu este relevanta pentru tulburarile la care ne referim. Unii dintre copiii cu ADHD se pot fixa cu o concentrare maxima la un joc media, iar asta scoate la iveala supra-concentrarea de care au  nevoie atunci cand trebuie sa fie atenti. Aceasta supra-concentrare nu-i permite copilului sa mai primeasca nici o alta informatie in acelasi timp ; de exemplu, vocea parintelui care-i comunica ca este momentul sa se opreasca.
   Hiperactivitatea poate fi reactia data la un sistem nervos fragil, hipersensibil. Activitatea devine o modalitate de descarcare a tensiunii unui astfel de sistem nervos.Multi dintre acesti copii sunt hipersensibili la stimuli auditivi, vizuali si chiar tactili. O astfel de hipersensibilitate nu interfereaza doar cu ablitatile copilului de a fi atent sau de a se concentra pentru orice perioada de timp, dar probabil ca va conduce si un control slab al impulsurilor. Cand acesti copii sunt suprasolicitati de stimuli, ei vor iesi din circuit, se pot dezorganiza cu prea multa usurinta. Este de inteles ca asemenea copii vor avea mari dificultati in gestionarea frustrarii deoarece isi folosesc mult din energia pe care o au pentru a face managementul mediului in care traiesc.
   Pentru acelesi motive, copiii cu ADHD au probleme cu schimbarile si tranzitiile. O data ce au reusit ,cu mare efort, gestionarea unei anume situatii, probabil ca nu se simt pregatiti sa treaca la o alta. Ritmurile lor de somn si alerta sunt usor de tulburat, rezultand de aici probleme de somn, alimentatie si disciplina. Acesti copii nu sunt provocatori in mod intentionat ; capacitatea lor de concentrare pe mai multe sarcini, de prelungire a somnului sau de mentinere a ciclurilor de atentie, este usor penetrabila la nivel organic si mental. Deoarece par ca se comporta urat, deseori sunt pedepsiti ; drept urmare vor dezvolta rapid o imagine de sine mediocra.
   Deoarece copii cu ADHD actioneaza deseori inainte de a rationa, au probleme cand trebuie sa-si astepte randul, sa faca compromisuri, sa negocieze si sa rezolve probleme. Asta face dificila relationarea lor cu cei de aceeasi varsta. Comportamentul hiperactiv si impulsiv ii izoleaza de ceilalti copii, care incearca si ei cu disperare sa-si controleze propriul comportament impulsiv.
   Este important pentru parinti si profesori sa constientizeze ca acest comportament disfunctional al copilului este datorat unei cauze biologice ; nu o face intentionat. Hiperactivitatea nu este vina lui, chiar daca trebuie sa traiasca cu consecintele actiunilor sale, intentionate sau nu. Unii copii pot beneficia de pe urma unui tratament medicamentos, insa acesta trebuie dublat cu ajutarea copiilor de a reusi sa inteleaga ce dificultati au si sa invete astfel sa le compenseze.
   Modificarea comportamentului, gestionata de un terapeut intelegator, poate fi de un real ajutor, in special daca el sau ea reusesc sa-si alature dorinta copilului de a depasi controlul slab pe care il detine. Si parintii au nevoie de ajutorul terapeutului.