Ticurile copilului și atitudinea părinților.

  Ticurile constau in executarea bruscă și involuntară a unor mișcări. Efectuarea lor poate fi precedată de o nevoie, iar reprimarea lor produce disconfort. Voința sau distragerea le pot să pe suspende temporar. Ele dispar in mod obișnuit in timpul somnului.

  Apar cel mai adesea către varsta de 6-7 ani și se instalează progresiv. Uneori, inainte de a surveni un tic, copilul resimte o senzație de tensiune , iar ticul vine ca un fel de descărcare ce il liniștește. Deseori ticul este insoțit de un sentiment de rușine sau de vinovăție, sentimente ce pot fi intărite de atitudinea celor din jur.

  Reacția anturajului, in special a părinților, la primele manifestări ale ticului poate fi decisivă pentru evoluția sa. Observațiile prea insistente, ironiile sau interdicția vor spori emoțiile copilului (anxietatea mai ales) și ele se vor descarca la nivelul corpului sub forma ticului.

  Consilierea psihologică a părinților le poate atenua anxietatea față de acest simptom al copilului și ii pot ajuta să-și ințeleagă reacțiile inițiale, ajungand treptat, să nu mai acorde atat de mare atenție ticurilor, acest lucru fiind esențial ca atitudine terapeutică generală.