Rolul parintilor in terapia copilului

   Psihoterapia copilului nu poate evita munca cu parintii, iar asta cu atat mai mult cu cat copii sunt mai mici. Pentru copilul foarte mic, parintii detin rolul de personaje auxiliare, care permit si conditioneaza interiorizarea diferitelor repere intrapsihice.
 
    De fapt, parintii sunt omniprezenti in terapie; de la inceput, ei contribuie la favorizarea sau, dimpotriva, la obstructionarea instalarii aliantei terapeutice (intre specialist si copil), chiar daca, in mod evident, este important sa se tina cont de cerinta personala a copilului.
  
   In cadrul curei, parintii pot intervenii intotdeauna in moduri diverse si, din nefericire, adesea in maniera negativa; nerespectarea cadrului (intarzierea la sedinte, ore fanteziste), tentativele de a se amesteca in relatia care s-a realizat intre terapeut si copil. In sfarsit, parintii au, din pacate, de cele mai multe ori, puterea de decizie in ce priveste incheierea terapiei (moment determinat prea in pripa, in functie de disparitia simptomelor care perturba atmosfera familiala).
  
   Prin urmare, in general, este indispensabila desfasurarea, in paralel cu terapia copilului, a unui travaliu de ghidare parentala care le permite parintilor sa se raporteze la micul client.