O persoană masochistă este un depresiv care continuă să aibă speranță, adică deprivarea sau pierderea traumatică, care determină o reacție depresivă, nu a fost atat de devastatoare, astfel incat copilul să renunțe pur și simplu la ideea de a fi iubit. Mulți părinți care abia funcționează, reacționează instantaneu dacă copilul lor este rănit sau dacă se află intr-o primejdie. Astfel, copiii lor invață că, deși in general se simt abandonați și, in consecință lipsiți de valoare, dacă suferă destul, ar putea primi o anumită atenție.
Originea masochismului se află in problemele de dependență nerezolvate și teama de a fi singur. "Te rog nu mă părăsi. Imi voi face rău in absența ta" este esența multor discursuri ale masochiștilor. Intr-un proiect de cercetare (Ann Rasmussen, 1988) asupra psihologiei unor femei in mod repetat și sever abuzate, personalul din adăpostul pentru femei era adus la exasperare pentru că beneficiarele se reintorceau la partenerii care aproape le omoraseră. Aceste persoane aflate in mare pericol se temeau de abandon mult mai mult decat să simtă durerea sau chiar moartea.
Nu e neobișnuit să inveți de la pacienții masochiști că singura dată cand un părinte a investit emoțional in ei, a fost cand erau pedepsiți. O asociere intre atașament și durere este inevitabilă in asemenea condiții. Orice copil tanjește după o relație chiar mai mult decat după siguranța psihica.
Nancy McWiliams