Pănă la urma am fost si noi invadați de asa numitele psihologii ale fericirii (Ex: Cum să gasești fericirea in dragoste, etc) care ne promit transformări fără suferință, magie și asigurări că totul va fi foarte ușor. De exemplu, ,,gandirea pozitivă,, , in forma ei cea mai gravă, ne permite optimismul de a ne ascunde capul in nisip, să negăm că durerea este de multe ori prezentă in noi și in ceilalți, să ne impietrim deliberat trăirile legate de suferință, pentru a ne asigura supraviețuirea afectivă.
O viață emoțională matură incepe abia atunci cand oamenii se pot lăsa atinși de suferința realității, cand ințeleg că uneori experiența este imbibată de suferință și pot simți durerea celorlalți, chiar și a celor cu care nu au nicio afinitate.
Aceste psihologii populare contemporane sunt adaptate gusturilor consumatorilor, gusturi in mare parte determinate de teamă, și atunci cea mai mare atracție este promisiunea implicită de a alunga temerile. Cum am mai spus, maturitatea psihologică a unui persoane, grup sau chiar a unei națiuni, se recunoaște după capacitatea de a suporta ambiguitatea și ambivalența, precum și anxietatea generată de ambele. Doar cei imaturi psihologic tanjesc după certitudine, chiar cu prețul abdicării de la adevăr și de la o analiză riguroasă.
O viața analizată ne obligă să luăm in considerare faptul că toate problemele au mai multe fețe, că dispunem de o capacitate considerabilă de a ne autoamăgi, că suntem mereu cel puțin o parte a problemei și că, mai devreme sau mai tarziu, ne vom lovi de ceea de ce ne-am ferit.
