Personalitatea depresivă și agresivitatea

 

  Știm că o persoană cu o personalitate depresivă caută dependența de o altă persoană pentru că ii promite siguranță, insă odată cu dependența crește și angoasa de pierdere, de aceea ea vrea să se atașeze de celălalt cat mai strans posibil. Si atunci cum poate ea să fie agresivă, cum poate să se autoafirme și să se impună dacă este plină de angoasa de pierdere? Dependentul nu poate să il atace pe cel de care depinde, de care are nevoie. Ar insemna să iși taie craca de sub picioare. Pe de altă parte, agresivitatea si afectele sunt inevitabile, dat fiind că lumea și oamenii sunt așa cum sunt, și desigur și el insusi este asa cum este.

  O posibilitate este de a evita agresivitatea, de a dezvolta o ideologie a păcii. Astfel cu cat persoana depresiva se lasă mai mult jignita fără să se apere, cu cat iși refuză mai mult propriile afecte, cu atat mai mult trebuie să compenseze aceste atitudini printr-un sentiment de superioritate morală, fără să știe că și acesta este o formă - sublimă - de agresivitate. De aici nu mai este mult pană la rolul de "martir", la masochism psihic, moral sau sexual.

  In spatele iubirii excesiv de grijulii a depresivilor se ascund agresivități inconștiente; cu o astfel de grijă excesivă pot să il sufoce pe partener, să "il violeze cu blandețe". La fel de inconștiente răman și agresiunile poate cele mai frecvente la depresivi: plangerile și lamentațiile. Depresivul nu este conștient de faptul că acestea pot sa aibă asupra partenerului efecte istovitoare, trezind celuilalt sentimente de culpabilitate.

  Dacă agresivitatea nu găsește niciuna din căile amintite aici, ea se poate manifesta la inceput sub formă de milă de sine și in cele din urmă se va intoarce impotriva propriei persoane. Se poate ajunge astfel pană la ură de sine și la autodistrugere conștientă sau inconștientă.

  Tot de intoarcerea impotriva propriei persoane a agresivității ține și somatizarea; unele dintre bolile grave sau incurabile se pot dezvolta pe un astfel de substrat psihologic, ca o ultimă autopedeapsă sau chiar răzbunare prin autodistrugere.