Opozitionismul provocator al copilului
Principala trasatura a opozitionismului provocator este comportamentul persistent, ostil, sfidator, nesupus si negativ, indreptat impotriva figurilor ce reprezinta autoritatea. Data fiind aceasta constelatie de comportamente, nu este surprinzator faptul ca, in orice mediu in care se pretinde ascultare si respectarea regulilor, copiii cu aceasta tulburare constituie un important factor de stres. Comportamentul lor este continuu si durabil si, fiind marcat de o permanenta opozitie, ii face greu de stapanit.
Principalele simptome ale opozitonismului provocator ar fi urmatoarelele: copilul isi pierde cumpatul, se cearta cu adultii, este sfidator si refuza sa se conformeze cererilor, ii agaseaza in mod deliberat pe altii, ii blameaza pe altii pentru propriile greseli sau probleme, este susceptibil si usor iritabil, este furios si plin de resentimente, este ranchiunos si razbunator.
Aceste comportamente sunt de obicei mai frecvente si mai pronuntate decat ar fi de asteptat de la un copil de acesta varsta si din acest stadiu de dezvoltare. De obicei, frecventa si intensitatea manifestarilor afecteaza semnificativ viata de familie (relatiile din cadrul sau), activitatea de la scoala (relatiile sociale si invatarea).
Comportamentele specifice tulburarii opozitionismului provocator se manifesta mai intai acasa si, de multe ori, se transfera si la adulti, deoarece rabdarea lor este impinsa la extrem. Acesti copii ii supara intentionat pe ceilalti si, in special, pe copiii care sunt familiari si pe frati, acestia putand fi, la randul lor, surse de intimidare si de agresiune verbala.
Comportamentele specifice opozitionismului provocator pot sa nu se manifeste la scoala sau in comunitate si, foarte probabil, nu vor fi observate in timpul examinarii copilului de catre un specialist (psihiatru, psiholog, psihoterapeut). Acesti copii se pricep foarte bine sa forteze limitele atunci cand se afla pe teritoriu familiar. Comportamentele lor patologice se pot manifesta si in situatii scolare daca sunt foarte profund impregnate sau automate si daca sunt intarite de catre colegi ori profesori.
Copiii cu acest tip de comportament au fie o stima de sine redusa, fie una axagerata. De multe ori, ei intra cu parintii in conflicte ce creeaza un stres emotional puternic de ambele parti. In multe cazuri, parintii adopta in ultima instanta metode coercitive si negative pentru a contracara comportamentele agresive si sfidatoare ale copiilor. Cu toate acestea, s-a demonstrat prin diverse studii ca astfel de practici nu fac de multe ori decat sa perpetueze problema.
