Neutralitatea in psihanaliza



  Freud intre 1912 si 1915 a publicat o serie de indicatii tehnice care au format baza a ceea ce a fost adeseori denumit modelul "clasic" de tratament (psihanaliza fiind prima forma de psihoterapie). Principii cum ar fi neutralitatea, anonimitatea si abstinenta au evoluat din aceste lucrari. Totusi, in ultimii ani, aceste concepte au devenit foarte controversate, intrucat a fost din ce in ce mai clar ca modul in practica Freud era considerabil diferit de unele dintre recomandarile sale, regasite in lucrarile referitoare la tehnica.

  In timp ce Freud ii sfatuia uneori pe psihanalisti sa dea dovada de detasare emotionala, sa nu arate nimic din ei insisi si sa puna deoparte tot ce tine de propriile lor sentimente, lucrariile referitoare la pacientii lui demonstrau ca el dadea dovada de transparenta in privinta dispozitiei sale; barfea frecvent; oferea propriile opinii despre alti oameni, opere de arta si probleme politice curente; era angajat cu entuziasm ca o " persoana adevarata". Propria sa subiectivitate era foarte evidenta. Recomandarile sale scrise asupra problemelor de tehnica porneau, evident, mai degraba de la ingrijorarea lui cu privire la potentialele "derapaje" din partea colegilor lui, decat din ceea ce credea el ca este favorabil avansarii procesului psihanalitic.

  Freud nu era de fapt atat de auster in scrierile sale referitoare la tehnica, pe cat este uneori prezentat. In recomandarile legate de tehnica, avea tendinta sa oscileze intre adoptarea flexibilitatii si tactului pe de-o parte si a unei atitudini mai autoritare, pe de alta parte. Traducatorii lui, precum si discipolii sai au minimalizat prima tendinta si au accentuat-o pe cea dea doua.

  Neutralitatea este probabil aspectul cel mai gresit inteles al tehnicii psihanalitice si psihoterapeutice. Freud nici macar nu a folosit acest cuvant in scrierile sale. Interpretarea gresita a neutralitatii duce la sensul de raceala sau atitudine distanta. Chiar si in terapiile cele mai profunde, caldura emotioanala este o parte necesara a relatiei terapeutice. In mod similar, grija pentru cazul unic al clientului este esentiala pentru stabilirea unei bune relatii terapeutice.