Impulsivitatea
Impulsivitatea, definita ca o tendinta de a actiona fara a evalua
consecintele inaintea efectuarii actiunii si incapacitatea de a impune o
temporizare inainte de a actiona, constituie o trasatura majora a
tabloului clinic al psihopatiei.
Aceasta dimensiune a
impulsivitatii o regasim in diverse alte entitati clinice: tulburarea de
deficit de atentie, automutilarea, tentativa de suicid, conduita
bulimica, tulburarea de personalitate borderline etc.
Impulsivitatea
este adesea asociata cu anxietatea. Este posibil ca prezenta sau
absenta unei anxietati asociate sa modifice expresia impulsivitatii: in
absenta anxietatii, impulsivitatea s-ar exprima mai degraba sub forma
conduitelor violente dirijate impotriva unui obiect sau persoane; in
prezenta unei anxietati asociate, aceeasi impulsivitate s-ar exprima mai
degraba sub forma de conduite auto-centrate, cum ar fi: automutilare,
tentative de suicid, crize bulimice.
Dimensiunea impulsivitatii
implica si componenta educativa si de influenta a mediului: capacitatea
de a tolera frustrarea, investirea asteptarii, toleranta la disconfortul
tranzitor secundar cresterii tensiunii datorita frustrarii constituie
sarcinile majore ale educatiei.Increderea in satisfactia posibila,
credinta ca asteptarea poate aduce o calmare si o satisfactie
ulterioara, beneficiile posibile ale asteptarii provin in general din
experientele din copilarie si impartasite cu grupul familial si social.
