Furtul la patru ani

 


    Multi copii au furat dulciuri de la magazin. Daca nu in realitate macar in imaginatia lor. Ce ar trebui sa faca parintii cu copilul care a indraznit asa ceva? Asemenea evenimente pot enerva sau chiar speria parintii. Acesta este un punct de cotitura deoarece parintii sunt obligati sa renunte la inocenta copilului.
 
    Un copil care "scapa" si pune in act un vis interzis este probabil un copil speriat si ingrijorat. Unde se va opri data viitoare? La varsta de 5 sau 6 ani deja dispune de suficienta morala pentru a sti ca nu este un comportament acceptat. Dar la varsta de 4 ani are nevoie sa stie ca, desi parintii ii inteleg motivele si visurile, nu-i pot permite sa fure. "Furtul este ceva ce noi nu permitem. Toti dorim ceva ce nu ne apartine, dar nu avem voie sa luam proprietatea altuia. Trebuie sa dai inapoi ce ai luat."
 
    Confruntarea cu vinovatia unui copil de 4 ani este dureroasa atat pentru el cat si pentru parinti. Parintii au o misiune grea, trebuind pe de o parte sa evite sentimentul coplesitor de rusine, iar pe de alta parte sa nu minimizeze cu indulgenta raul comis. Iar copilul invata o lectie importanta prin asumarea responsabilitatii de a-si cere scuze si a repara situatia.
 
    Parintele il ajuta pe copil sa-si stabileasca granitele dintre dorinte si realitate. Apoi, in limitele sigure si acceptabile impuse de dezvoltarea constiintei copilului si cu ajutorul raspunsurilor adecvate din partea parintilor, lumea gandirii magice poate fi in continuare un loc minunat de explorat.