Formarea in psihoterapie

  

    Multe drumuri duc la meseria de psihoterapeut. Nu ne putem referi aici la aceasta diversitate si ne vom limita la formarea cea mai des intalnita. Pornind de la studii de medicina sau de psihologie clinica, ea duce la o formare specializata in psihoterapie intr-un institut de formare. Acesta transmite bazele "meseriei", care sunt in cea mai mare parte a timpului, dar nu intotdeauna, limitate la pespectiva scolii de psihoterapie careia ii apartine institutul.
 
  Cele doua studii de baza (medicina sau psihologia clinica) sunt amandoua insuficiente si au amandoua avantajele si dezavantajele lor. Medicul are avantajul de a cunoaste si de a trai indeaproape boala, suferinta si moartea si situatiile umane corespunzatoare; el trebuie sa actioneze in mod responsabil in aceasta problema. Ii lipseste totusi o formatie psihologica de baza. Psihologul este mai putin direct confruntat cu boala, suferinta si moartea, dar are avantajul unei formari aprofundate in psihologie, (in ceea ce priveste dezvoltarea, invatarea, personalitatea, metodele de interventie, etc) si adesea si in domeniul cercetarii.
   
   Formarea specializata transmite cunostintele terapeutice si competentele practice necesare diagnosticului, indicatiei si tratamentului problemelor si cazurilor din practica clinica cotidiana. Ea presupune cursuri, seminarii pe baza de cazuri si munca practica sub suporaveghere ( adica insotirea, controlul si ajutorul dat de un terapeut experimentat exterior terapiei). La aceasta se adauga experimentarea personala a metodei terapeutice alese ce poate fi facuta sub forma de "analiza didactica" sau analiza personala. Un terapeut ar trebui sa-si puna la incercare opinia, valorile si intrebarile si, de asemenea, sa traiasca "in carne si oase" efectele actelor sale impreuna cu pacientii. Aceasta poate cere de la cateva luni la cativa ani de munca intensa, si trebuie continuat printr-un "examen de constiinta" profesional regulat.