Despre contratransfer
Desi s-a scris foarte mult despre transfer in lucrarile de referinta in domeniul psihanalizei si psihoterapiei, despre contratransfer nu s-a scris prea mult. Poate ca acest lucru se datoreaza nevoii narcisice a lumii psihoterapiei de a se vedea pe sine ca "santatoasa" si pe pacienti ca "nesanatosi" Din fericire, situatia s-a schimbat, odata cu numeroasele publicatii, seminarii si conferinte contemporane dedicate acestui subiect.
Unii psihanalisti considera ca nu exista nici o diferenta intre transferul pacientului si transferul terapeutului, acest punct de vedere fiind destul de raspandit astazi. Atat pacientul cat si terapeutul trebuie sa-si rezolve transferul si sa-si depaseasca rezistentele.
Sentimentele manifestate in contratransfer pot fi folosite de catre terapeuti drept barometru care indica ceea ce se intampla in inconstientul pacientului. De exemplu, daca terapeutul ar incepe sa se simta plictsit, el ar putea presupune ca pacientul evita ceva; daca s-ar enerva pe pacient, aceasta ar indica de oicei ca pacientul si-a dorit sa-l enerveze pe terapeut; iar daca terapeutul ar simti o stare de excitare sexuala, aceasta ar fi atribuita seductiei inconstiente a pacintului. Prin urmare, in cadrul tratamentului, contratransferul este considerat la fel de important ca transferul.
La inceputul relatiei terapeutice nu se intampla aproape nimic real intre terapeut si pacient. Pacientul se apara impotriva unor sentimente reprimate de mult timp, care s-ar putea activa in contextul acestei relatii noi, si terapeutul incearca treptat sa-i arate pacientului cum opune rezistenta faptului de a fi real. Relatia de transfer/contratransfer marcheaza inceputul unui proces care va duce la o relatie autentica intre fiinta umana care este pacientul si fiinta umana care este terapeutul. Oricum, la inceput este o relatie inradacinata in trecut. Pacientul si terapeutul sunt in primul rand obiecte simbolice unul pentru celalalt si practic ceea ce se spune si se face in relatia lor prezenta este o reactivare a atitudinilor si situatiilor aplicate unor figuri din trecut, de obicei parinti sau frati/surori. Sarcina terapeutului este aceea de a-l ajuta pe pacient sa redevina autentic, ghidandu-l spre a fi real in relatia cu terapeutul.
Un sens al psihoterapiei ar fi acela de a-al ajuta pe pacient sa dobandeasca uniunea cu sine insusi, printr-o acceptare afectiva si constienta deplina a tot ce a fost candva negat la modul patologic in copilaria timpurie. Aceasta uniune cu sine implica depasirea anxietatii si fricii sinelui respins, precum si a modalitatilor folosite de sine pentru a se apara impotriva acestor anxietati si frici. Terapia inecarca sa recupereze adevaratul sine, pentru a fi reunit cu ceea ce s-a pierdut in drumul catre maturitate.
Terapeutul trebuie sa ramana ferm si empatic cand se confrunta cu transferul de ostilitate al pacientilor, cu acting out-ul intentiilor lor sexuale sau cu orice alte situatii provocatoare si cu caracter incendiar. A fi terapeut inseamna sa nu-ti iei revansa, sa nu intri in cercul nevrotic vicios, sa nu cedezi manevrelor defensive ale pacientului sau sa te pierzi in incercarile lui de a sabota relatia, ci sa cauti permanent intelegerea si sa te lupti cu transferul pacientului, precum si cu propriul contratransfer. Pentru a putea ajuta un pacient sa fie din nou autentic, terapeutul insusi trebuie sa fie autentic.
