Criza varstei mijlocii

   Aceasta este recunoscuta in general ca etapa a dezvoltarii normale, marcata in special de recunoasterea faptului ca cel putin jumatate din viata a trecut. Imbatranirea corpului si realitatea mortii nu mai pot fi negate.

   Atunci cand sunt prezente in aceasta etapa normala a dezvoltarii, anxietatea si depresia nu sunt de obicei patologice. Patologia tinde sa apara numai atunci cand exista o tendinta a persoanei de a incerca sa se agate de tipare cognitive si emotionale, de un mod de viata si de imagini ale sinelui care apartin stadiilor anterioare ale dezvoltarii, inadecvate acum din punctul de vedere al varstei.

   O recunoastem cu totii pe femeia care se imbraca in acord cu sinele ei adolescent sau cum se imbraca in prezent fiica ei, sau pe barbatul care insista sa se implice in ispravi fizice dincolo de capacitatea lui actuala. In ambele situatii e prezent esecul de a confrunta inevitabila renuntare la sinele mai tanar din trecut, alaturi de o atitudine de dispret fata de sinele mai batran, al carui cadru asteapta sa fie ocupat. Intr-un fel se inregistreaza o cautare a unei noi identitati, aceasta reprezentand o provocare si calea catre rezolvarea unora dintre conflictele intalnite.

   Dar incheierea, renuntarea, recunoasterea pierderii, tristetea, depresia si angoasa nu reprezinta intreaga poveste. In cazul persoanelor creative, nu numai artisti si scriitori, ci barbati si femei implicati in diverse activitati in lumea exterioara, exista perioade de activitate intensa, sustinuta si prelungita la varsta mijlocie si dincolo de aceasta. Pentru persoanele din viata publica, adesea abia in ultimii ani ai varstei mijlocii se implinesc ambitiile, indelung nutrite, de a obtine roluri in care pot fi exercitate puterea si autoritatea, precum si ocazia de a-si aduce o contributie semnificativa.