Criza existențială
Vine o zi a schimbărilor inlăuntrul persoanei, ca și in preajma ei: o boală, un eșec serios, pierderea cuiva drag. Iluzia se destramă: moartea care ii privea doar pe alții ajunge sa te privească și pe tine. Cei care iși acceptă in astfel de momente duritatea propriei condiții ajung de fapt să o facă in urma unui travaliu destul de indelungat cu propria persoană.
In decursul acestei reintoarceri către sine, ei descoperă că bunătatea lor naturală poate fi dublată de ură, de indată ce sunt atacați prea dur, că increderea lor in viață poate fi insoțită de o furie distrugătoare. La jumătatea vieții, nefericirea omenească pare să fie o realitate pe care o purtam cu toții in noi și cu care trebuie de atunci incolo să conviețuim.
Cei care nu pot să-și accepte incă realitatea lor omenească, fiindcă li se pare prea dură, se aruncă cu disperare in demersuri a căror excesivitate le dezvăluie caracterul de apărare. Se implică in prea multe, dintr-o hiperactivitate maniacală; neagă realitatea, alegand să se comporte ca și cum aceasta n-ar exista. Se epuizează, pentru a nu ajunge să afle in ei ceea ce nu suportă. O bătălie sortita eșecului.
Cei care reușesc intr-o zi, să accepte și să lase loc acestor tendințe negative, căci le cunosc ca fiind universale, prezente atat la ei cat și la ceilalți, căci sunt inerente naturii umane, cunosc atunci o reală impăcare. Angoasa de moarte se diminuează pentru că ea corespundea intoarcerii acestor tendințe refulate. Energia psihică mobilizată pentru a lupta impotriva acestor pulsiuni șocante pentru moralul unei ființe civilizate redevine disponibilă pentru noi investiții de viață.
G. Le Goues