Copilul care nu se joaca

   Copilul care nu se joaca este un copil care genereaza ingrijorare indiferent ce varsta are. Bebelusul a carui fata ramane imobila, impasibila, care nu intra in interactiune, care pare incapabil sa se joace intr-un schimb mimic si tonico-postural fluid si fluctuant exprima o suferinta si/sau o neliniste: depresiva sau de abandon, hipervigilenta anxioasa a copilului mic victima a violentei.

    Vom aborda pe scurt cazul copilului cuminte, a copilului hipermatur si al copilului deprimat:

   Copilul cuminte - Cu certitudine nu este intotdeauna un copil patologic. Totusi anumiti copii par foarte cuminti, satisfacandu-i pe parintii lor sub toate aspectele. Se joaca putin si cand se joaca o fac cu seriozitate si implicatie, deseori de altfel in cadrul unei activitati competitie. Aceasta nevoie frecventa de performanta ii poate conduce pana la epuizare si chiar prabusire.

   Copilul hipermatur - Se comporta ca un adult in miniatura, ocupandu-se adesea de parintele sau vulnerabil. Aceasta conduita se observa in special la copilul ai carui parinti sunt separati si/sau izolati sau la copilul care are un parinte bolnav, fie ca maladia acestuia este fizica sau cu atat mai mult psihica. Copilul hipermatur nu se joaca acasa, preluand indatoririle domestice: astfel, unii copii fac menajul, gatesc, se ocupa de ceilalti frati etc. In jocurile lor, acesti copii, incearca sa se elibereze de controlul si de stapanirea pe care o indura langa cei apropiati impunand-o celor de aceeasi varsta. Aceste jocuri au o conotatie de agresivitate si de dominare, chiar daca acest lucru nu este in mod evident constant.

   Copilul deprimat - Absenta jocului la un copil, figura putin expresiva, un aer absent (in special in fata televizorului: anumiti copii au in fata ecranului o privire goala, ramanand astfel momente indelungate) trebuie sa dea de gandit asupra posibilitatii unei depresii.