Consultatia terapeutica
Inaintea oricarei alegeri pe termen lung, psihanalistul D.W. Winnicott a pus in valoare intr-un mod foarte fericit importanta pe care ar putea sa o prezinte primele intalniri cu copilul: este ceea ce el a numit "consultatia terapeutica". In cursul acesteia, munca specialistului consta inainte de orice in a permite stabilirea unui climat favorabil, gratie caruia copilul si specialistul ar putea sa se intalneasca intr-un schimb relational. Acest schimb relational permite copilului sa se descopere si sa-si exprime spontan dificultatile.
Winnicott insista asupra refuzului de a folosi orice dogmatica si orice tehnica rigida: persoana specialistului trebuie sa fie complet disponibila pentru a sesiza ceea ce se intampla. Jocul "squiggle" (jocul mazgalelii) nu este altceva decat aceasta disponibilitate si aceasta potentialitate de surpriza mutuala. Pe rand, consultantul si copilul schiteaza pe o foaie de hartie un squiggle iar celalalt trebuie sa "inventeze" o forma semnificativa. Plecand de aici copilul poate sa-si exprime dificultatile: "este aproape ca si cum prin desene copilul ar merge alaturi de mine si, pana la un anumit punct, ar participa la descrierea cazului".
Aceasta capacitate de a se cauta si de a se descoperi p"ovine de la ecoul retransmis de specialist pornind de la asteptarile si sperantele copilului si ale familiei sale. "Cele mai bune indicatii sunt cele ale copiilor ai caror parinti mi-au acordat increderea lor inainte de intalnire". "A stabili o comunicare" constituie obiectivul principal al acestor consultatii terapeutice ale caror efecte ar putea fi prelungite dincolo de spatiul consultatiei insasi si ar putea fi reluate de catre parinti: "schimbarile aparute in comportamentul copilului ar putea fi utilizate de parinti".
Totusi, Winnicott sublinieaza limitele acestor consultatii terapeutice. Pe langa motivatia parentala, aceste consultatii nu aduc nici o binefacere "daca copilul regaseste o familie anormala sau o situatie sociala anormala ". La fel, cand consultantul presimte existenta mai multor probleme, este necesara o abordare terapeutica mai in profunzime.
In conditii favorabile, aceste "consultatii terapeutice" reprezinta echivalentul unor intalniri de investigare, si ele pot permite copilului si familiei sale sa descopere sensul unei conduite, sa amenajeze un spatiu relational mai putin perturbat si apoi sa reia un comportament normal.
Totusi cand fixatiile patologice sunt vechi, cand simptomul este supradeterminat sau cand dinamica familiala apare complexa si difuza, este necesar sa se angajeze actiuni terapeutice pe termen mai lung, punandu-se atunci problema alegerii terapeutice.
