Ce este adictia?


    Etimologic, adictia se refera la o stare de sclavie, din latinescul addictus care se refera la un obicei vechi, prin care un individ era dat in sclavie. Evident ca nu aceasta este tinta originala a subiectului care este sclavul obiectului sau: tutun, alimente, alcool, sex, opiacee etc. Dimpotriva, obiectul adictiei este investit cu calitati benefice: obiect al placerii care este folosit oricand, pentru a atenua stările afective, percepute altfel ca intolerabile.

 Cand evenimente interioare sau exterioare ne depasesc capacitatea uzuala de stăpanire și elaborare a conflictelor create, avem toti tendinta sa mancăm, sa bem, sa fumam mai mult decat de obicei, sa luam medicamente, in căutarea unei stări amnezice provizorii.

   Dimensiunea cea mai urgenta a adictilor este nevoia de a se debarasa cat mai repede posibil de orice sentiment de angoasa, de furie, de culpabilitate, de tristete, care duc la suferintă, chiar de sentimente aparent placute sau excitante, care sunt insă trăite inconștient ca interzise sau periculoase. Pe scurt, dependenta implica intotdeauna un amestec de durere și placere.

   Este important de știut faptul ca dependenta este un element intrinsec al conditiei umane. Incepem prin dependenta de sanul mamei și continuam sa fim prinsi in menghină de o serie de dependente, chiar dacă nu suntem intotdeauna conștienti de acest lucru.