Cateva motive pentru alegerea profesiei de 'Psi' - sau despre 'sindromul celui care vrea sa ajute'

   Nimeni nu stie mai bine decat ca psihoterapeutul insusi ca alegerea unei profesii reprezinta un act complex, adica depinde de efectul conjugat al unor motivatii, identificari si elaborari diferite ale conflictelor si ca exercitarea unei profesii contine si ea o multitudine de gratificatii si posibilitati de aparare.
   Una dintre motivatiile frecvente pentru profesia de psihoterapeut , poate proveni uneori dintr-o fantasma latenta de mantuire, activata de suferinta pacientului; dorinta pacientului de a gasi un tata ideal si atotputernic sau o mama cu aceleasi trasaturi converge cu satisfactia terapeutului de a fi o astfel de figura parentala plina de intelegere, datorita careia pacientul isi afla o vindecare completa- aproape o renastere.
   Cunoscute mai sunt si motivele care pot proveni din dorinta de a fi partea parentala mai buna si mai intelegatoare, ceea ce ulterior devine o atitudine generalizata, uneori o reprezentare de atotputere ( de exemplu terapeutul poate avea fantasma de a deveni salvator al intregii umanitati, pentru ca el intelege toate lucrurile mult mai cuprinzator si mai profund decat restul oamenilor, limitati si ignoranti, care aluneca spre propria distrugere).

   Conceptul de 'sindrom al celui care vrea sa ajute' se refera la unirea unor caracteristici de personalitate care devine o forma puternica de viata, prin actiunile de ajutor social exercitate in detrimentul propriei dezvoltari. In spatele unei fatade aparent omnipotente a unui comportament terapeutic, de tip guru se ascunde chiar un copilas trist, flamand si neglijat psihic, cu exact aceleasi tulburari si conflicte care abia asteapta sa le vindece la pacietul lui.
  
   Urmatoarele domenii conflictuale caracterizeaza cu precadere personalitatile celor care ajuta:
- experiente uitate si refulate de a nu fi fost iubit si respingerea din partea parintilor in mica copilarie
- identificarea cu agresorul matern, pentru a se adapta asteptarilor parintilor
- o mare trebuinta narcisica de iubire si recunoastere, impotriva careia se apara
Indiferent cat de justificate ar putea unele din aceste caracteristici ale personalitatilor persoanelor care ajuta (asistenti sociali, medici, psihologi, terapeuti), trebuie totusi sa observam ca generalizarea rapida si popular psihologica a atitudinilor nevrotice extreme ne face sa uitam ca trebuinta de a ajuta se poate observa deja la copilul mic sanatos.

   La numerosi candidati pentru formarea in psihoterapie se poate identifica o puternica trebuinta de recuperare. Fie o persoana foarte apropiata din familia de origine suferise de o maladie psihica grava, fie ei insisi suferisera de angoasa de de a deveni psihotici. Aceasta inseamna ca ei au ales psihoterapia pentru a vindeca o persoana pe care o iubisera foarte mult, dar se si temeau ca au vatamat-o cu ura lor si transferau legatura cu aceasta persoana asupra viitorilor pacienti; aceasta ar fi deci alegerea profesionala provocata de sentimente inconstiente de culpabilitate.

   Sau ei spera, nu numai in analiza personala, ci si ulterior in tratamentul viitorilor pacienti, sa se inteleaga pe sine si sa se vindece in ei insisi propriile prejudicii suferite si 'ratacirile'.