Aspecte psihologice ale lăcomiei

  Cel mai ușor de recunoscut aspect al lăcomiei este dorința excesivă și neobosită de a obține și de a poseda lucruri. Natura sa excesivă transpare din faptul că numărul bunurilor dorite depășește cu mult nevoia reală și, comparata cu dorințele altora are o natură exagerată.

  Natura neobosită reiese din faptul că individul este satisfăcut momentan de obținerea lucrurilor doar pentru a deveni apoi din nou nemulțumit, gol și nesatisfăcut. Lăcomia, in esența sa, este inerent insațiabilă și nu poate fi satisfăcută. Dorește totul, nicicand nu-i este de ajuns ceea ce are.

  Deși disproporționate de nevoia realistă, dorințele asociate lăcomiei sunt resimțite subiectiv ca niște nevoi, și, din moment ce nevoile psihice (prin opoziție cu dorințele) nu poartă povara intenționalității, faptul de a simți dorințele lacome ca pe niște nevoi le conferă o aură de intemeiere și un statut din care lipsește vinovăția. Astfel, indreptățirea apare ca a treia caracteristică a lăcomiei, alaturi de dorința excesivă și de caracterul insațiabil.