Aspecte clinice in tratamentul depresiei
Primul pas in tratamentul terapeutic al depresiei, indiferent daca pacientul este internat sau in ambulatoriu, este stabilirea unei aliante terapeutice. Pentru a construi raportul necesar, clinicianul trebuie sa asculte pur si simplu si sa empatizeze cu punctul de vedere al pacientului. Poate cea mai frecventa greseala a membrilor familiei si al terapeutilor incepatori este incercarea de a inveseli pacientul prin evidentierea aspectelor pozitive. Comentarii de tipul "Nu aveti de ce sa fiti deprimat - aveti atatea calitati" sau "De ce vreti sa va omorati? Aveti pentru ce trai" pun mai degraba paie pe foc. Asemenea comentarii de "incurajare" sunt traite de pacienti ca lipsa totala de empatie, care ii poate face sa se simta si mai neintelesi si singuri si in consecinta si mai suicidari.
Dimpotriva, clinicienii care lucreaza cu asemenea pacienti trebuie sa-si exprime intelegerea ca exista intr-adevar motive de depresie. Ei pot empatiza cu durerea depresiei si pot mobiliza ajutorul pacientului pentru a gasi impreuna cauzele ascunse ale acestei dureri. Abordarea initiala trebuie sa fie suportiva dar ferma. Interpretarile premature, de exemplu: "Nu sunteti cu adevarat depresiv - sunteti furios" vor fi si ele percepute ca neempatice sau neadecvate. Terapeutul va fi mult mai util daca pur si simplu asculta si incearca sa inteleaga viziunea pacientului asupra bolii.
Un terapeut specializat in psihodinamica va evalua cu grija natura stresorului care pare sa declanseze depresia. Oare stresorul implica umilire si pierdere? Oare retrezeste pierderi si traume din frageda copilarie? Care a fost semnificatia speciala a stresorului pentru pacient? Terapeutul va dori sa stie cu ce anume asociaza pacientul stresorul. Este oare evenimentul reminiscenta altor sentimente, ganduri sau fantasme care au trecut prin mintea pacientului?
Dupa ce asculta povestirea pacientului si dezvolta ipoteze despre bazele psihodinamice ale depresiei, sarcina terapeutului este aceea de a ajuta pacientul sa conceapa un nou mod de a trai. Fie trebuie modificate suficient aspiratiile idealizate pentru a putea fi realizate, fie trebuie abandonate si inlocuite cu alte scopuri si obiective. In perspectiva dezvoltarii unor noi modele si scopuri de viata, acesti pacienti pot depinde de terapeutii lor pentru aflarea raspunsurilor. Daca terapeutul cedeaza acestei cereri si le spune ce trebuie sa faca, nu face altceva decat sa le reintareasca sentimentul de inutilitate si sa le scada autostima. Cererea pacientilor de a li se rezolva dilema poate fi pur si simplu intoarsa spre ei prin explicatia ca ei sunt in cea mai buna pozitie de a-si face planuri alternative de viata.
Foarte importanta, in lucrul cu persoanele depresive, este stabilirea unei semnificatii interpersonale si a unui context pentru depresia lor. Din pacate, pacientii rezista adesea cu tenacitate la aceste implicatii interpersonale. Ei prefera de multe ori sa-si vada depresia si dorintele suicidare ca aparand din gol, insistand asupra faptului ca nu au pe cine sa dea vina, in afara de ei. Pentru depasirea acestei forme de rezistenta, este necesara pentru pacient recapitularea relatiilor emotionale importante. Pacientii depresivi, mai ales, nutresc sentimente puternice. In timpul unui asemenea tratament, terapeutul poate trai sentimente de disperare, furie, dorinta de a scapa de pacient, fantasme de putere salvatoare si multe altele. Toate aceste reactii emotionale pot reflecta si modul in care se simt si celelalte persoane din viata pacientului. Toate acestea pot fi implicate in provocarea si perpetuarea depresiei. Pentru a examina impactul bolii pacientului asupra celor din jur, terapeutul trebuie sa obtina colaborarea pacientului prin folosirea constructiva a acestor sentimente in relatia terapeutica.
