Asocierea libera in psihoterapia psihanalitica
Aceasta regula de baza este de o simplitate uluitoare: pacientul trebuie sa se lase in voia gandurilor sale spontane si sa le comunice terapeutului, chiar daca el poate obiecta ca acestea sunt prea neplacute, prea prostesti, prea lipsite de importanta sau nu reprezinta scopul cautarii lui. Iata o posibila formulare a acestei reguli:
"Astept de la dvs. ca de fiecare data cand veniti la mine sa vorbiti cu mine. Cand vorbiti, veti observa ca va retineti sa spuneti anumite lucruri. Faceti aceasta pentru ca vreti sa evitati sa fiti trivial, neimportant, lipsit de tact sau deteriorat in alt fel. Insa pentru munca noastra este important sa faceti acest lucru cat mai putin posibil. De aceea va rog insistent sa-mi povestiti despre asemenea cazuri de selectie sau eliminare, indiferent care ar fi fost continutul lor".
Indatorirea de a exprima voluntar pe cat posibil toate gandurile poate fi resimtita de catre pacient ca o masura autoritara. Desigur, povestirea spontana despre sine insusi nu are doar parti intunecate. Nimeni nu a prezentat acest lucru atat de convingator ca Gorres, atunci cand a scris:
"... indrazneata iesire din sine, puterea de a se exprima si de a fi auzit, dizolvarea scrupulelor si conventiilor inutile este resimtita ca eliberatoare si despovaratoare. Faptul ca celalalt nu se retrage revoltat, suparat sau moralizator, ci isi poate pastra bunavointa, chiar si cand aude ceva care nu e bun, dar ca nici nu bagatelizeaza si nu scuza, ci face clare lucrurile intunecate din trecut si vede cum pacientul insusi indrazneste sa le vada, toate acestea creeaza o atmosfera in care un om poate avea curajul de a se exprima simplu si adevarat. Acest lucru este posibil atat de rar in alte relatii umane pentru ca nici un partener nu poate si nu are voie sa intre intr-o relatie cu altcineva atat de dezinteresat si aparand libertatea celuilalt, atat de lipsit de pretentii, atat de lipsit de spirit competitiv, atat de putin amenintat, stramtorat si constrans spre autoafirmare, atat de putin insarcinat cu autoritate cum este psihoterapeutul fata de pacient".
"Trebuie sa asociez liber acum sau sa va povestesc ce traiesc intr-adevar?" . Aceasta intrebare a unui pacient atrage atentia ca asociatia libera poate fi folosita si ca rezistenta. Astfel, pacientii cu o structura caracteriala obsesionala pot de pilda sa maltrateze aceasta regula, adica sa urmeze cu o supunere de sclavi recomandarea de a renunta la interventii disturbatoare, insa deplasarea spre detalii devine pentru ascultator un proces de aparare chinuitor: descrierile detaliate si minutioase (frecvent, a unor date din lumea exterioara) abat atentia de la teme mai importante si creeaza o scena in care psihoterapeutul, cu toate asteptarile sale si tensionat, "spera la marele rezultat". Alti pacienti povestesc aparent spontan si cu o participare emotionala, dar povestirile lor nu au nici un sens. Este ca si cum ei vor sa-l duca de nas in mod inconstient pe terapeut, ca si cum ar vrea sa spuna: "In mod oficial nu-mi poti reprosa nimic, caci la suprafata indeplinesc asteptarile tale, dar in fond eu fac ce vreau".
Este foarte important ca manevrarea acestei reguli fundamentale sa nu se faca intr-un mod autoritar, dimpotriva, ea trebuie sa creasca libertatea pacientului si capacitatea de a asocia liber. Sarcina asocierii libere nu poate fi nicicand indeplinita in totalitate, avem dreptul sa presupunem, pentru ca aceasta ar echivala cu o abandonare de sine.
