Abuz si mentalizare

   Experientele de abuz si de neglijare sunt de obicei legate de modele de atasament problematice. Teoria atasamentului postuleaza patru categorii de legaturi intre un copil si cel care-l creste: 1. sigura/autonoma, 2. nesigura/evitanta, 3. Anxioasa, 4. nehotarata/dezorganizata. Intim legat de aceste modalitati nesigure de atasament este defectul in abilitatea de a mentaliza.

   Exista deci, persoane care au o mare dificultate in a aprecia si a recunoaste ca starile percepute cu privire la ei si la altii sunt subiective si supuse greselii si sunt reprezentari ale realitatii care reflecta doar una dintr-o serie de perspective posibile. Mentalizarea este o trasatura a memoriei procedurale implicite prin aceea ca se creeaza in contextul atasamentului sigur cu o persoana care-l ingrijeste pe copil si care ii transmite acestuia stari mintale, il trateaza pe copil ca pe cineva important si il ajuta sa-si creeze modele de lucru interne. Cu alte cuvinte, cineva citeste automat expresia de pe o alta fata si stie ce simte persoana respectiva fara un efort constient intens pentru a afla intelesul expresiei faciale.

   In absenta unui atasament sigur, copiii au dificultati in a-si discerne propriile stari mintale sau ale altora. O persoana cu atasament sigur ii transmite copilului acest atasament sigur si capacitatea sa de mentalizare. Dimpotriva, persoanele care au suferit o trauma severa fac fata abuzului prin evitarea reflectiei asupra continului mintii celui care are grija de ei, ceea ce impiedica rezolvarea experientelor de abuz.

   Deci persoanele cu capacitate de mentalizare pot intelege mintea celui care-i are in grija si pot prelucra ceea ce s-a intamplat astfel incat sa rezolve trauma. Pe de alta parte, cei care au facut fata abuzului prin refuzul de a gandi ceea ce se intampla in mintea celui care-i avea in grija au esuat in a mentaliza si, prin urmare, nu au putut rezolva experienta de abuz.