Spasmul hohotului de plans
Spasmul hohotului de plans se caracterizeaza printr-o pierdere scurta a cunostintei datorita unei lipse de oxigen la nivel cerebral la un copil cel mai frecvent intre 6 si 18 luni, survenind in conditii precise. Se disting doua forme:
Forma albastra, cea mai frecventa (80%), este marcata de o pierdere de cunostinta care survine in contextul plansului cu ocazia unei mustrari, frustrari, dureri: copilul hohoteste, respiratia se accelereaza pana la blocajul in inspir fortat, apare o cianoza si copilul isi pierde cunostinta cateva secunde.
Forma palida se caracterizeaza prin aparitia unei sincope cu ocazia unui eveniment cel mai adesea dezagreabil: durere subita, frica, emotie intensa. Copilul scoate un strigat scurt, paleste si cade.
In cele doua cazuri criza este scurta, cateva secunde, cel mult un minut, copilul isi revine. Cel mai frecvent, acelasi copil face totdeauna acelasi tip de criza, dar se poate totusi ca forma albastra si forma palida sa alterneze. Somatic evolutia este benigna, nu exista nici un semn neurologic asociat si nici sechele de temut.
In mod obisnuit crizele dispar spre varsta de 3 ani, dar pot uneori sa persiste dincolo de aceasta varsta. Circumstantele de aparitie a spasmului merita sa fie notate deoarece nu este rara situatia cand acesta se observa numai in prezenta unui anumit membru al familiei (mama sau bunica), totdeauna acelasi.
Importanta relatiei dintre copil si personajul sensibil, cel mai frecvent mama, trebuie sa fie subliniata: angoasa pe care aceasta o simte, o duce spre un comportament de prevenire, pana la supunere pentru a evita spasmul evocator al mortii copilului ei. Acesta va trage din nou din aceasta frica beneficii secundare care vor alimenta o megalomanie reconfirmata fara incetare prin noi crize.
Atitudinea terapeutica este cu atat mai simpla cu cat copilul este mai mic. Se refera inainte de toate la anturaj care este important sa fie incurajat: excluderea riscurilor somatice, distinctia clara de epilepsie (dupa investigarea neurologica) trebuie sa fie explicate. Mama sau bunica trebuie sa poata sa-si exprime angoasele, iar o actiune psihoterapeutica le poate fi necesara. Este important sa se inteleaga ca teama de spasmul hohotului de plans sa nu fie un pretext pentru abandonarea intregii atitudini educative.
