Oboseala de a controla problemele vietii

De la o anumita varsta, cel mai tarziu de la 25 de ani, sarcina principala in viata unui om, speranta sa cruciala, este aceea de a avea abilitatea de a stabili si mentine relatii egale. Aceste relatii trebuie sa fie egale, echilibrate, autonome, adica sa fie impartasite. Pentru acestea se impune sa stapanim limitele si fuzionarea, separarea si atasamentul, complianta si indignarea, pentru a numi doar cateva aspecte.

Acesta este obiectivul varstei adulte, si totusi este imposibil de indeplinit. Din acest motiv se ajunge intotdeauna intr-un mod nevrotic, unul care deterioreaza relatiile, la cautarea dependentei ca rezolvare a problemei. Concomitent, se va mentine si idealul legat de partener si cel legat de autonomie.  Ma straduiesc sa fac un efort negandu-mi slabiciunea, pe care o infrang cu teama, ascunzand-o de mine si de ceilalti, ca eu, in acest moment sau pentru o perioada mai lunga de timp, nu-mi pot atinge scopul vietii.

Acest efort consuma extrem de multa energie, atat pe a mea, cat si pe a celorlalti. Nu vreau sa renunt, nu vreau sa pierd ceea ce am realizat pana acum, asa ca nu pot sa fac altceva decat sa ma agat, sa ma tin puternic, sa perseverez, sa ma supun, sa ascult ordine, sa urmez anumite indicatii, sa devin pasiv, sa zgarii, sa musc, sa ma imbolnavesc.