Modul de comunicare intre copil si clinician
Stabilirea unei comunicari veritabile, avand la baza un schimb afectiv pozitiv si nu doar o rezerva defensiva, constituie un obiectiv al intrevederilor de investigare si prezinta in sine o dimensiune terapeutica. Intreaga arta a clinicianului consta deci in a oferi copilului un context si o atmosfera astfel incat aceasta comunicare sa se poata stabili. Este necesara o buna cunoastere a modurilor obisnuite de comunicare intre copil si adult, cunoastere ce nu se poate dobandi decat prin intalniri repetate cu copiii de toate varstele. Foarte schematic, principalele moduri de comunicare sunt urmatoarele:
- Jocul cu masinute, trenulete, papusi, "de-a mama", in cursul carora copilul pune in scena fantasmele sale, fricile, dorintele, angoasele. Aici apar si identificarile copilului cu persoanele cele mai importante din anturajul sau.
-Dialogul imaginar: jocul cu marionete, povestea inventata, jocul de rol, jocul de-a scoala.
- Desenul: deseori copilul deseneaza cu placere in mod spontan.
- Dialogul traditional, fata in fata.
Utilizarea acestor diferite moduri de comunicare depinde intrucatva de indemanarea clinicianului in manevrarea uneia sau alteia dintre tehnici, de psihopatologia copilului, si mai ales de nivelul sau de dezvoltare.
Limbajul clinicianului trebuie sa fie accesibil copilului si sa tina cont de varsta si de nivelul de dezvoltare atins. Inainte de 5-6 ani, intrebarile adresate direct copilului exercita frecvent o actiune inhibitoare. Frazele trebuie sa fie scurte, cuvintele sa fie simple si deseori trebuie repetate; acest fapt este cu atat mai important cu cat copilul este mai mic. Clinicianul trebuie sa fie atent in egala masura la toate modurile de comunicare nonverbala la care copiii sunt deosebit de sensibili: intonatia vocii, gesturi, postura, etc.
