Instabilitatea patologica la adolescenta

   Instabilitatea se manifesta in toate sectoarele: atat in plan comportamental cat si afectiv, scolar sau profesional. In planul comportamental putem retine fuga, vagabondajul, sau pur si simplu nevoia de a se misca. In plan motor, instabilitatea se traduce prin importanta neatentiei motrice, a neindemanarii gestuale: apar frecvent perturbari ale tonusului de baza. Neindemanarea explica faptul ca orice sarcina este facuta de mantuiala, fara metoda sau atentie, singura grija fiind aceea de a o termina cat mai repede. In copilarie, antecedentele de instabilitate psihomotorie, de hiperkinezie nu sunt deloc rare.

   In plan afectiv, se remarca adesea o labilitate excesiva: prabusiri emotionale subite apar din motive aparent minore, sau pur si simplu pentru ca adolescentul are sentimentul difuz ca nu este iubit sau este respins. In alte cazuri, se pot observa momente subite de expansivitate a dispozitiei, de jovilitate exagerata. Aceasta instabilitate afectiva sfarseste in general prin trecere la actiune, singurul mod posibil de expresie a tensiunii psihice, fie ca este depresiva sau expansiva.

   Instabilitatea invadeaza si activitatile sociale: la adolescent, alegerea unei cariere profesionale sau a unei orientari scolare este proiectata permanent dar esueaza inca de la inceputul punerii in practica a realizarii sale. Cand ajunge sa lucreze undeva, dupa numai cateva zile sau saptamani, adolescentul isi pierde interesul fata de activitatea respectiva dorind altceva. In toate cazurile acestea, absenteismul scolar si profesional este ridicat, instruirea este refuzata, adolescentul dorind sa acceada imediat la sarcinile cele mai valorizate si mai gratificante.

   Instabilitatea este si la nivel sentimental, relatile afective trebuie sa "rasplateasca" imediat iar schimbarile de parteneri sunt frecvente. Relatiile sexuale pot fi haotice, rareori satisfacatoare si traduc cautarea afectiva vesnic nesatisfacuta.