Donald Winnicott (pediatru și psihanalist) sugerează că adevărata recunoștință nu se naște in copilăria timpurie; ea constituie o achiziție de mai tarziu. Oricată recunoștință poate copilul resimți, aceasta oricum trebuie să apară spontan.
"Părinții nu se pot aștepta la mulțumiri pentru faptul existenței unui copil. Bebelușii nu cer să se nască." O consolidare semnificativă a capacității pentru recunoștință presupune timp și este posibil să nu aibă loc pană in adolescența tarzie. Ea are legătură cu ingrijorarea adolescentului precum și cu conștientizarea propriei distructivități direcționate spre proprii părinți.
"Dacă lucrurile au mers bine, nu vor spune niciodată <<mulțumesc>>, pentru că nu au știut că totul a mers bine. Nimic nu este datorat, dar oricine ajunge la o viață adultă stabilă, nu ar fi putut să o facă dacă, la inceput, nu ar fi fost insoțit de cineva in parcurgerea stadiilor timpurii."