Depresia anaclitică vs introiectivă.

  Copiii sunt dependenți in mod existențial. Dacă aceia de care ei trebuie să depindă nu sunt de incredere sau sunt rău intenționați, ei trebuie să aleagă intre a accepta aceasta realitate sau a o nega.

  Dacă ei o acceptă, pot generaliza că viața este goală, fără sens și nu poate fi influențată iar ei răman cu un sentiment cronic de incompletitudine, de gol, de dor, de inutilitate și de disperare existențială. Aceasta este versiunea anaclitică a suferinței depresive.

  Dacă, in loc să nege că cei de care ei depind nu sunt de incredere (deoarece nu pot să suporte să trăiască in frica), ei pot decide că sursa nefericirii lor rezidă  in interiorul lor inșiși, păstrand astfel speranța că o imbunătățire a lor le poate schimba circumstanțele. Viața poate fi mai bună dacă ei pot să devină suficient de buni, dacă se pot ridica deasupra persoanei distructive, egoiste care știu că sunt. Aceasta este dinamica introiectivă a depresiei.

  Experiența clinică atestă, in mod evident, ca inclinația omului este de a prefera cea mai irațională vină in locul recunoașterii neputinței. Persoana depresiva introiectiv se simte rea dar puternică in răutatea sa ,in timp ce persoana depresivă anaclitic se simte o victima, lipsită de putere si pasiva.