Deficitul de inteligenta

    In secolul al XIX-lea, s-a lansat moda clasificarilor. Erau stabilite clase pentru tot: animale, minerale, plante, dar si oameni, impartiti in categorii din punct de vedere rasial, categorii care, in plus, prezentau si o ierarhie intre ele.

   S-a incercat si o clasificare a inteligentei, dar pentru aceasta era nevoie de masurarea ei. In 1912, s-a vorbit pentru prima data de celebrul IQ. Astfel, s-a stabilit ca raportul intre varsta mintala a copilului si varsta lui reala sa poarte numele de "coeficient de inteligenta". In cazul in care copilul are varsta mintala de 8ani si varsta cronologica de 12 ani, va avea un IQ=66. Acest coeficient va fi de 100 daca varsta mintala este egala cu varsta reala. S-a realizat media rezultatelor unui esantion reprezentativ al populatiei pentru o serie de probe intelectuale si s-a fixat rezultatul la 100, nivel al populatiei medii. Exista deci tot atatea persoane cu IQ inferior valorii de 100 cate exista cu IQ superior acesteia.

   Testele administrate au variat de-a lungul timpului. Cele actuale se refera la nivelul verbal al copilului si la performantele sale nonverbale. Probele verbale masoara cunostintele generale, cum ar fi calculul mental sau vocabularul. Testeaza in egala masura si chestiuni de bun-simt. Probele numite "de performanta" evalueaza capacitatile de atentie, de observatie, de coordonare vizuala si motrice, de organizare spatiala, pornind de la o clasa de obiecte, si capacitatile de intelegere a unei povestiri pornind de la o serie de imagini.

   Nivelul de participare al subiectului are, evident, un rol fundamental in rezultatul la test. Un adolescent  deprimat care prezinta o atitudine de inhibitie, de teama sau de respingere fata de examinare va avea un IQ mai scazut. Poate fi luata drept deficienta un sindrom depresiv la un adolescent, asa cum poate fi confundata o dementa senila cu o depresie la un varstnic.

   Un copil al carui IQ este cuprins intre 50 si 70 nu prezinta in general anomalii fizice asociate deficientei sale. Este posibil ca la gradinita, copiii cu retard mintal usor, pot sa nu se confrunte cu mari dificultati. Deficitul incepe sa puna probleme incepand cu clasa I. In Romania, acesti copii, pot fi indrumati spre scoli speciale sau in cadrul scolilor de mase, si beneficiaza de asa numitul C.E.S. (cerinte educationale speciale).

   Copiii cu retard moderat, IQ intre 35 si 50, daca reusesc sa mearga la gradinita, nu mai pot face fata unei scoli, decat in regim special, fara posibilitatea achizitionarii scris-cititului. Tulburarile psihiatrice sunt frecvente, fiind in principal tulburari de comportament.

   Daca IQ-ul este sub 35, deficitul este calificat ca retard mintal sever. Limbajul este foarte sarac, dar posibil. Exista foarte frecvente leziuni ale sistemului nervos central. Retardul profund (IQ sub 20), implica cel mai adesea un copil cu polihandicap. Acesta nu vorbeste si modurile sale de comunicare sunt cvasiabsente sau nu sunt perceptibile decat de persoanele care il cunosc foarte bine.

   O cauza importanta pentru deficientele cognitive poate fi substimularea educativa. Copiii crescuti de persoane sau in medii in care nu este nimic transmis, unde curiozitatea nu este alimentata in nici un fel, vor suferi de un handicap in dezvoltarea intelectuala.

   Se poate intampla ca o deficienta foarte usoara, cauzata de unele tulburari neurologice, sa fie investita in mod imaginar de catre parintele care ofera ingrijirile, astfel incat aceasta deficienta sa se dezvolte. Devine un fel de spatiu privat intre copil si parinte, fiind mentinuta si intretinuta de dorinta inconstienta a celor doi parteneri, ca urmare a faptului ca permite legaturii fuzionale din primii ani sa persiste partial.