Cum se autoprotejeaza mintea
Termenul de aparare se refera la modul in care mintea impiedica accesul in constiinta al sentimentelor. Este bine cunoscut ca terapeutii incearca sa inteleaga sentimentele pacientilor. Insa in practica, simpla intelegere a acestora nu este suficienta pentru a-i ajuta pe oameni sa isi depaseasca problemele. Este necesara si o explicare a motivelor si a modului in care apararile inconstiente ii impiedica si pe acestia sa intre in contact cu propriile sentimente neplacute. De fapt, cele mai multe probleme emotionale apar ca urmare a combinarii unor efecte problematice cu apararile mobilizate impotriva acestora.
O intelegere adecvata a acestor afecte si mecanisme de aparare patologice ii poate ajuta pe indivizi sa isi explice mai bine semnificatia si originile comportamentelor, a simptomelor si atitudinilor irationale. Aceasta intelegere ii elibereaza adesea pe pacienti de simptome psihiatrice suparatoare (depresie, fobie), ajutandu-i sa-si schimbe viata intr-un mod benefic. Exista probabil un numar infinit de aparari, aproape orice activitate poate constitui o aparare. Evitarea privirii cuiva poate fi o aparare. A tipa la cineva poate fi o aparare. A juca golf, la fel. Asa cum si economisirea banilor poate avea aceasta functie. Sau, cel putin, putem spune ca toate aceste activitati pot fi folosite in scop defeniv. Indiferent de activitatea mentala sau de comportamentul manifest, daca acesta il protejeaza pe individ de trairea unor emotii neplacute, ale au un rol defensiv.
Emotiile pot fi placute sau neplacute. In general, cele neplacute stau la baza problemelor cu care se confrunta indivizii, datorita mobilizarii unor aparari cu caracter dezadaptativ. Mai concret, afectele care produc neplacere sunt definite ca avand doua componente: o senzatie neplacuta, la care se adauga gandul ca ceva ingrozitor este pe cale sa se produca (anxietate) sau deja s-a intamplat (afectul depresiv). Astfel, putem acum extinde definitia data apararii:
Apararile constituie operatii mintale care, ca o regula generala, inlatura din constiinta o componenta (sau componente) afectelor neplacute – gandul, senzatia, sau ambele.Conceptele de afecte si de aparari sunt utilizate in explicarea unor fenomene, ca de exemplu uitarea a ceva important, sa zicem o intalnire. In acest caz, continutul ideatic este inlaturat din constiinta. Se poate ca individul sa isi aminteasca de aceasta dupa o ora, atunci cand ceva ii va “reimprospata” memoria; apoi el realizeaza ca nu dorea de fapt sa se intalneasca cu persoana respectiva. Alfel spus, continutul ideatic (ca o componenta a afectului) a fost pastrat, fara a putea fi insa recuperat. Insa mintea a scurtcircuitat acest gand pentru a-l proteja pe individ de neplacerea produsa de o rememorare ( cealalta componenta).
Unele probleme mentale nu se datoreaza in principal apararilor, ci sunt consecintele unei functionari deficitare la nivelul altor functii mentale. De pilda, sentimentele ii pot, de asemenea, coplesi pe oameni, blocandu-le capacitatea de organizare a gandirii si pe cea de concentrare. Reducerea graduala a acestor functii nu are drept cauza mobilizarea apararilor. Insa atunci cand o persoana intarzie la un curs ce ii displace profund, iar profesorul il ridiculizeaza din aceasta cauza, este foarte probabil ca acesta sa evite defensiv acel curs, si probabil sa provoace pedeapsa din partea profesorului, pentru a se elibera de vinovatia resimtita.
Atunci cand trateaza un client, terapeutul trebuie sa fie familiarizat cu apararile utilizate in mod frecvent, astfel incat, intr-o prima etapa, sa le poata identifica. Ulterior va trebui sa decida daca ii va explica acestuia modul cum functioneaza apararile patologice sau daca este suficienta propunerea unor noi aparari mai adaptative printr-o terapie suportiva. Este de asemenea necesara si o cunoastere a factorilor ce mobilizeaza activitatea defensiva.
