Conflictul dintre părinți și adolescenți

Una dintre particularitățile adolescentului este aceea de a fi o persoană care iși reclamă cu vehemență autonomia și individualitatea, dar care rămane incă profund dependentă de cadrul familial al copilăriei.

In situațiile adolescenților "cu probleme" există un procent foarte ridicat al insatisfacției in legătură cu părinții lor: ii consideră prea severi, fie prea toleranți, prea inaccesibili sau prea intruzivi. S-a observat că procentele de insatisfacției sunt clar mai mari decat pentru populația de adolescenți așa-ziși "normali". Am putea spune că, in multe situații, cu cat adolescentul are un comportament patologic sau deviant mai puternic manifestat, cu atat relațiile dintre acesta și părinții săi par să fie mai nesatisfăcătoare, conflictuale sau mediocre.

Majoritatea adolescenților care traversează sau nu dificultăți, stabilesc relații conflictuale cu părinții lor. Insă, această conflictualitate face parte din mișcarea psihoafectivă normală a adolescentului.

Iată un rezumat excelent făcut de Anna Freud:
"Admit faptul că pentru un adolescent este normal să aibă un comportament incoerent și imprevizibil pentru o perioadă lungă, să iși iubească părinții, să ii urască, să se revolte impotriva lor și să depindă de ei, să fie profund rușinat de mama sa in fața celorlalți și, intr-un mod inexplicabil să iși dorească să ii vorbească cu inima deschisă. Cred că trebuie să i se lase timpul și libertatea de a-și găsi singur drumul. Părinții sunt cei care au cu adevărat nevoie de ajutor și de sfaturi pentru a putea depăși situația."