Comunicarea non verbala

   Pacientii se poarta adesea in asemenea moduri incat starnesc in terapeut simtaminte care nu pot fi comunicate prin cuvinte. Sa luam, spre exemplu, in considerare plansul unui bebelus si raspunsul mamei la impactul acestuia asupra ei. Acesta este unul dintre cele mai primitive moduri prin care o fiinta umana actioneaza asupra altei fiinte umane, la randul ei producand reactii. Raspunsul mamei la plansul bebelusului inseamna, de obicei, sa recurga la intuitia ei materna, sa simta specificul acestui plans anume. In acest scop, ea se va pune pe sine empatic in postura bebelusului sau in postura propriei ei mame, pe cand ea insasi plangea intr-un mod similar, pentru a distinge intre natura unui plans si altul.
 
    Terapeutii sunt deseori expusi in psihoterapie plansetelor mute ale celor care vin sa fie consultati. Precum mama si bebelusul ei, terapeutii trebuie sa fie capabili sa asculte in sine, sa determine prin intermediul propriei experiente de suferinta. Daca terapeutii insista in dorinta lor de a intelege, chiar atunci cand simt confuzia sau panica pe care unii pacienti o pot induce in ei, vor aparea ocaziile cand scopul inconstient al acestor presiuni va deveni evident.
 
     Unii pacienti au nevoie sa produca acest tip de efect asupra terapeutului, ca o modalitate esentiala de a comunica ceea ce, altfel, poate ramane de nespus. Cand un terapeut e capabil sa inteleaga scopul inconstient al comunicarii non-verbale si poate gasi modalitati de interpretare care ajuta la elucidarea intelesului ei, atunci pacientul poate sa simta ca cineva este intr-adevar in legatura cu el, chiar cu cele mai dificile sentimente ale sale.