Cel ce se ajuta pe sine și pe ceilalți

Cum pot să lucrez in psihiatrie - indiferent de profesia mea: asistent medical, medic, psiholog, ingrijitor, asistent social - mai exact, să muncesc in așa fel incat activitatea mea să fie și pentru mine suportabilă, să aibă un sens și astfel să caștig și eu ceva din ea, nu doar ceilalți? Nu este suficient să fac din psihiatrie doar obiectul percepției mele, deoarece psihiatria declanșează concomitent și in mine ceva, mă captivează, mă influențează și mă schimbă.

Ca in orice relație, există două părți componente: pe de o parte eu, ca subiect, il fac pe celălalt să fie obiect, iar pe de altă parte intru eu ca subiect intr-o relație reciprocă, intr-o experiență cu ceilalți, ca subiecți. In primul caz, nu permit ca teama confruntării să mă cuprindă, nu mă las copleșit interior, ci mă apăr. In al doilea caz, permit să fiu pătruns de teama confruntării, mă las atins de celălalt, mă las in voia lui, oscilez impreună cu el.

Ca urmare, nu mă raportez doar din afară la mediul de lucru, ci mă raportez și la mine in acest mediu. Pentru asta, am nevoie de autopercepție. Numai in măsura in care acest lucru este valabil pentru mine și pentru modul meu de a acționa, pot să le-o pretind și pacienților: le pot fi model. Iar noi știm că orice activitate psihiatrică funcționează ca un model.

Klaus Dorner.