Terminarea psihoterapiei

23.04.2010

 

   Terminarea unui proces psihoterapeutic poate fi resimtita ca o pierdere, lucru ce aduce cu sine o anumita vulnerabilitate in cadrul relatiei terapeutice. Desi, in mod ideal, terminarea se stabileste de comun acord si este programata, multi pacienti intrerup prematur tratamentul, si mai putini trec printr-un proces de terminare negociat reciproc.
 
    Terminarea poate avea loc dintr-o varietate de motive. Poate fi impusa de circumstante exterioare din viata terapeutului sau a pacientului. Propriile resurse financiare ale pacientului pot fi epuizate. Pacientul poate pleca in mod abrupt si sa refuze sa se intoarca, intrucat este nemultumit de terapeut sau din cauza anxietatii legate de un anumit subiect. Terapeutul poate sa considere ca s-a obtinut un beneficiu maxim si sa recomande terminarea, iar pacientul poate sa fie de acord cu o anumita data de incheiere.
 
    Indicatiile pentru terminare nu sunt absolute, dar o regula buna este aceea ca pacientul este gata sa se opreasca atunci cand sunt atinse scopurile psihoterapiei. Simptomele initiale au fost eliminate sau ameliorate. Relatiile interpersonale ale pacientului au fost schimbate, iar pacientul poate resimti un alt grad de independenta. Un alt indicator util este faptul ca pacientul este capabil sa recunoasca si sa examineze de unul singur conflictele si astfel sa continue un proces de autoanaliza, fara terapeut. Exista insa un anumit procent de pacienti cu tulburari severe care au nevoie de continuarea terapiei, cu frecventa redusa, pe o perioada nedefinita.
 
    Din momentul in care terapeutul si pacientul s-au pus de acord cu o data pentru terminare, pot sa para anumite manifestari in cadrul relatiei. O parte din simptomele initiale pot sa apara din nou. In momentul in care pacientul realizeaza ca terapeutul nu va mai fi acolo pentru totdeauna, pot aparea anumite reactii negative. Terapeutii trebuie sa-i asiste pe pacientii lor in acest proces dureros de separare.
 
    Cand un pacient incheie terapia in mod unilateral, terapeutul trebuie sa faca fata sentimentului ca l-a dezamagit intru catva pe pacient. Insa terapeutul trebuie sa-si aminteasca ca pacientul are intotdeauna privilegiul de a incheia tratamentul si ca astfel de incheieri pot avea, pana la urma, rezultate bune. Pe de alta parte, terapeutii pot sa-i ajute doar pe acei pacienti care doresc sa fie ajutati si care doresc sa colaboreze intr-un asemenea proces.
 
    In cazul in care terminarea este decizia unilaterala a terapeutului, apar alt set de probleme. In general, indiferent de cosntrangerile externe care actioneaza asupra duratei procesului, pacientii trebuie sa fie informati cat mai devreme posibil, astfel incat reactiile lor sa poata fi incluse in tratament. Indiferent de impactul asupra pacientului, este esential ca reactiile acestuia sa fie explorate in detaliu, chiar daca terapeutului ii este greu sa faca fata furiei si cateodata resentimentelor pacientului.

 

(c) copyright 2009 Razvan Pleteriu - toate drepturile rezervate

www.smartart.ro | web . print . id . photo