Tendinta antisociala - Perspectiva psihanalitica a lui D.W.Winnicott.

27.11.2009

   
   Donald Winnicott, pediatru si psihanalist, a fost fondatorul psihanalizei copilului in Marea Britanie.Cu greu ar putea fi gandita psihanaliza contemporana, atat in teorie cat si in practica, in termeni care sa excluda viziunea lui Winnicott. Daca Freud a inventat o disciplina de un ajutor real pacientilor si care aducea succese nebanuite profesionistilor acesteia, Winnicott reuseste sa o transforme si in ceva inteligibil pentru toata lumea.Simplitatea ipotezelor pe care le propune, par atat de apropiate simtului comun, incat dau iluzia de a fi adevaruri pe care le cunoastem dintotdeauna, doar ca nu am avut cuvinte sa le exprimam.Trebuie spus ca in aceasta prezentare ne referim la tendinta antisociala si nu la delicventa.Motivul este acela ca apararea antisociala organizata este supraincarcata de beneficiu secundar si de reactii sociale care fac dificila atingerea de catre investigator a nucleului acesteia.
    Este important, pentru intelegerea conceptului lui Winnicott, sa fim atenti nu atat asupra comportamentului cat asupra radacinilor tulburarilor de comportament, ce se pot intinde oriunde intre normalitate si delicventa. Tendinta antisociala poate fi studiata si la copilul sanatos pe care il aveti acasa, atunci cand la varsta de doi ani ia o moneda din poseta mamei.Referitor la natura tendintei antisociale autorul considera ca aceasta nu este un diagnostic si ca nu se poate compara in mod direct cu alti termeni diagnostici cum ar fi nevroza sau psihoza. Tendinta antisociala poate fi descoperita intr-un individ normal, sau intr-unul care este nevrotic sau psihotic.Tendinta antisociala isi are intotdeauna originea intr-o deprivare si reprezinta incercarea copilului de a ajunge din nou in momentele dinaintea ei, la starea de lucruri in care toate mergeau bine.
    O alta caracteristica este faptul ca tendinta antisociala contine un element care obliga mediul sa fie important. Copilul prin pulsiunile lui obliga pe cineva sa ia atitudine. Este sarcina terapeutului de a se implica in aceasta pulsiune a copilului , iar munca este facuta in termeni de gestionare, toleranta si intelegere.Psihoterapia se adreseaza persoanelor care sufera si au nevoie de ajutor, numai ca suferinta din genul acesta de tulburare apartine doar perioadelor timpurii ale bolii individului. Mai tarziu, beneficiile secundare vor prelua controlul, vor atenua suferinta si vor afecta dorinta persoanei in cauza de a cauta ajutor sau de a accepta un ajutor oferit.Tendinta antisociala implica speranta . Lipsa de speranta este trasatura de baza a copilului deprivat care, desigur, nu este tot timpul antisocial. In perioadele de speranta, copilul manifesta o tendinta antisociala. Aceasta poate fi neplacuta pentru societate sau pentru terapeut, insa aceia care nu sunt direct implicati, pot vedea speranta care sta in spatele compulsiei de a fura.
   Intelegerea ca actul antisocial reprezinta o expresie a sperantei este vitala in tratamentul copiilor care prezinta o tendinta antisociala.Winnicott se refera si la asa numitele 'tratamente naturale' in care mediul joaca un rol important. In cazurile usoare mediul poate 'trata' aceasta patologie pentru ca ea a fost cauzata de un esec al mediului in ceea ce priveste suportul si protectia Eului intr-o etapa de dependenta a individului. Astfel, parintii au intotdeauna o a doua si o a treia sansa de a-si ajuta copiii, in ciuda esecurilor (cele mai multe inevitabile) gestionarii din cele mai timpurii etape in care copilul era foarte dependent.
   Exista o relatie directa intre tendinta antisociala si deprivare, John Bowlby fiind printre primii care au aratat efectele deprivarii in timpul celei de-a doua copilarii si inceputul stadiului de mers, in jurul varstei de unul sau doi ani. Acolo unde exista o tendinta antisociala a existat o adevarata deprivare (nu o simpla privatiune), adica, a existat o pierdere a ceva bun care fusese pozitiv in experienta copilului de pana la o anumita data, iar acest ceva a fost retras.Furatul este in centrul tendinteiantisociale, avand asociat mintitul.
   Mama este in mod obisnuit prima persoana furata. Winnicott subliniaza referitor la acest fapt ca atunci cand un copil fura un obiect, el nu cauta obiectul furat, ci o cauta pe mama, asupra caruia el are niste drepturi. Atunci cand mama dezamageste copilul, acesta din urme considera ca are drepturi asupra ei, furtul nu este pentru el decat o justa reinsusire a bunului sau. Astfel furtul nu are intotdeauna o semnificatie negativa: persista o revendicare, o speranta fata de persoana iubita. Important este ca aceasta asteptare sa nu fie deceptionata. Deci reactia parintilor este promordiala, situandu-se intre doua extreme nefaste. O rigiditate excesiva confera unei conduite banale o semnificatie patologica de la inceput: copilul este un hot si va deveni un suspect permanent. Copilul se poate inchide atunci intr-o conduita masochista repetitiva, in care temerile sunt confirmate de fiecare data, atat in ceea ce-l priveste pe copil, cat si pe parintii lui sau anturajul sau (invatator, educator).La cealalta extrema intalnim toleranta, daca nu o veritabila complezenta fata de aceste conduite: copilul se simte scuzat, sau chiar autorizat.
   Anumiti parinti proiecteaza astfel asupra copilului lor propria tendinta antisociala pe care devin incapabili sa o limiteze.Manifestarea tendintei antisociale include furatul si mintitul, incontinenta si producerea unei mizerii generale. Desi fiecare simptom are intelesul sau si valoarea sa specifica, factorul comun este capacitatea de a supara a simptomelor. Capacitatea de a supara este exploatata de catre copil si nu este un lucru intamplator. O mare parte din motivatie este inconstienta, dar nu in mod obligatoriu toata

.Indicatii ale terapiei

   Scopul tratamentului este de a ajunge la trauma originara, acest lucru ar trebui facut in cursul psihoterapiei.In acest fel de munca esecurile terapeutului sau ale celor care ingrijesc copilul vor fi reale si se pot dovedi ca ele reproduc intr-un fel esecurile originare. Reproducerea in tratament a exemplelor de esec originar al mediului, impreuna cu trairile de furie adecvate ale pacientului, elibereaza procesele de maturizare putand urma o perioada de crestere emotionala.
  Intr-un caz de o severitate medie, punerea in act poate fi gestionata in masura in care terapeutul intelege sensul si semnificatiile acestuia. Se poate spune ca punerea in act reprezinta o alternativa la disperare. Cea mai mare parte a timpului, pacientul este lipsit de speranta in ceea ce priveste corectarea traumei originare, traind in consecinta intr-o stare de relativa deprimare sau disociere ce mascheaza starea de haos care ameninta constant. Cand, in cele din urma, pacientul incepe sa investeasca o persoana, apare o tendinta antisociala, o compulsie fie la a ridica pretentii (a fura), fie la a provoca prin comportament distructiv o reactie dura sau chiar razbunatoare.
  Astfel, cei responsabili de caz trebuie sa stie ca aceste etape de punere in act sunt inerente si ca ele pot avea o valoare pozitiva.In cazurile cele mai grave, dificultatile din aceste etape ale tratamentului sau gestionarii sunt atat de mari incat legea (societatea) preia controlul, moment in care psihoterapia este scoasa din scena. Razbunarea societatii ia locul milei si a compasiunii, iar persoana in cauza inceteaza sa sufere si sa fie un pacient, devenind un infractor.Se poate intampla ca o intalnire timpurie cu tribunalul de minori sa se dovedeasca un element pozitiv in ceea ce priveste socializarea pacientului. Aceasta corespunde din nou cu tratamentul natural ce are loc in mod obisnuit in familia pacientului.
   Reactia societatii poate reprezenta pentru pacient o demonstratie practica a 'iubirii' acesteia, adica a dorintei de a 'suporta' sinele neintegrat al pacientului si de a iesi in intampinarea agresivitatii cu fermitate (pentru a limita efectele episoadelor maniacale) si a urii cu o ura adecvata si aflata sub control. Aceasta din urma situatie reprezinta cel mai bun lucru pe care unii dintre copiii antisociali il vor primi vreodata in ceea ce priveste o gestionare satisfacatoare, si multi copii deprivati, antisociali ce prezinta agitatie se schimba din needucabili in educabili sub influenta regimului strict dintr-o scoala de corectie.
   Riscul acestei perspective este acela ca a pune copiii agitati antisociali intr-o atmosfera dictatoriala poate da nastere la dictatori sau, mai mult, poate face pedagogii sa creada ca o atmosfera de disciplina stricta , in care fiecare minut al zilei unui copil este ocupat, ar putea fi un tratament pedagogic potrivit copiilor normali, ceea ce este gresit.

Concluzii:

1. tendinta antisociala nu este un diagnostic si nu se refera la delicventa
2. tendinta antisociala isi are intotdeauna originea intr-o deprivare si ea implica speranta
3. reactia parintilor este primordiala
4. manifestarea tendintei antisociale se caracterizeaza prin capacitatea de a supara a simptomelor
5. interventia precoce, psihoterapia trebuind sa intervina inaintea beneficiilor secundare care atenuaza suferinta si preiau controlul

 

(c) copyright 2009 Razvan Pleteriu - toate drepturile rezervate

www.smartart.ro | web . print . id . photo