Relatie si psihoterapie

13.11.2011



   Intr-un fel, psihoterapia este un soi de reluare a parentajului. Multi dintre cei care vin in terapie sufera de obicei din cauza relatiilor defectuoase ale relatiei cu parintii. Ei vin blocati in tipare de gandire, simtire si comportament, care sunt distructive pentru ei insisi si pentru altii. Sarcina terapiei este de a corecta aceste tipare autodistructive.

   Cei mai multi dintre cei implicati in psihoterapie au amintiri dureroase, ingropate adeseori sub straturi ale inconstientului, despre relatiile afective pe care le-au trait pentru prima oara in copilaria timpurie. Ei se tem sa aiba din nou incredere si, de fapt, reactioneaza adeseori cu manie fata de oricine le cere increderea sau cooperarea.

   Cand vin prima oara in terapie se inchid, se baricadeaza, incercand sa se apere de psihoterapeut, refuza sa se raporteze afectiv, incearca sa seduca terapeutul si adesea, inconstient, il pot provoca pe terapeut sa se comporte cu ei la fel cum s-au purtat si parintii lor. Daca reusesc sa o faca, atunci ei au confirmarea ca felul lor de a fi si perspectiva lor este, la urma urmelor, corecta ( desi la un anumit nivel, ei se indoiesc de asta, pentru ca altminteri de ce ar mai fi venit la terapie.

   Daca dau gres in incercarea de a-l face pe terapeut sa raspunda asemenea parintilor lor, atunci ei vor putea invata cum sa renunte la apararile inutile, inadecvate si distructive, care ii impiedica sa aiba relatii satisfacatoare cu altii, dar si cu ei insisi.

   O viata multumitoare porneste de la relatii afective de succes. Daca o persoana are relatii satisfacatoare, atunci va fi un parinte mai bun, un angajat mai bun, va fi mai productiva si mai multumita. In mod invariabil, cand persoanele nu pot intretine relatii afective ajung la dezechilibru. Atunci, ambivalenta lor fata de oameni este mare, cu greu isi mai pot permite sa fie spontani.


 

(c) copyright 2009 Razvan Pleteriu - toate drepturile rezervate

www.smartart.ro | web . print . id . photo