Notiunea de moarte la copil

04.07.2011

 

  Autorii care au incercat sa abordeze aceasta problema la copil disting diverse stadii in achizitia acestui sens al mortii. Trecand peste divergente, putem totusi  rezuma lucrarilor lor prin reperarea a patru faze:

   -    Prima ar fi aceea a unei neintelegeri totale si a unei complete indiferente. Ea s-ar prelungi pana la varsta de 2 ani. Singurele reactii ar fi acelea care survin dupa o absenta sau dupa o separare. Aceste reactii dureaza putin, cu exceptia cazului unui traumatism sau a unor separari repetate. Nu ar exista o reprezentare constienta obiectivabila.

   -    A doua faza remarcata ar corespunde unei perceptii mitice a mortii: aceasta fiind interpretata ca fiind inversa realului. Ea devine pura incetare si disparitie. Aceasta moarte este de altfel provizorie, temporara si reversibila, in acelasi timp fiind recunoscuta si mai mult sau mai putin negata in ceea ce priveste consecintele. Aceasta etapa s-ar prelungi pana la 4-6 ani. Cele doua stari: viata-moartea nu se opun, nu sunt contradictorii. Sunt doua stari diferite, dar nu sunt nici amenintatoare, nici opuse, fiecare fiind reversibila.

   -    Din aceasta faza, evolutia ar fi orientata catre o faza concreta ce se prelungeste pana la varsta de 9 ani. Este faza realismului infantil, a personificarii. Ea corespunde de altfel stapanirii permenentei obiectului iubirii si se traduce prin reprezentari concrete: cadavru, cimitir, schelet, mormant. Persoana moare, dar la inceput ramane reprezentabila in timp si spatiu: pur si simplu, ea nu poate nici sa se miste, nici sa vorbeasca, nici sa respire; este absenta, plecata, bolnava, pietrificata intr-un alt mod de a trai. Totusi, intre 4 si 9 ani vor interveni trei modificari ale acestei notiuni de moarte. Mai intai trecerea de la o raportare individuala - moartea mea, moartea altei persoane - la o raportare universala (toti oamenii sunt muritori, mai intai batranii); apoi trecerea de la temporar si reversibil la ireversibil si definitiv: este problema acceptarii realiste a destinului uman fara vreo emotie particulara, dar in acelasi timp insotita de teama eventuala a mortii persoanelor iubite si nu doar simpla lor absenta. In final survine modificarea sensului moral atasat mortii. De la o moarte infatisata ca o pedeapsa sau razbunare, aceasta devine un proces natural, element al unui ciclu biologic.

   -    Astfel copilul intra in a patra faza, rezumata intre 9 si 11 ani, aceea a angoasei existentiale care presupune accesul la simbolizarea mortii si stapanirea acestui concept, dar si teama fata de pierderea reala si de problema propriului destin. Ne indepartam aici de problematica copilariei propriu-zise pentru a ne apropia de problematica adolescentei, cu reactivarea angoaselor anterioare si introducerea gandirii adulte asupra mortii, corolarele sale filosofice, metafizice, religioase si etice.

 

(c) copyright 2009 Razvan Pleteriu - toate drepturile rezervate

www.smartart.ro | web . print . id . photo