Educatia agresivitatii copilului

21.03.2010


-    Spre deosebire de crizele de la doi ani, la trei ani agresivitatea este directionata mai mult catre ceilalti, poate fi suparatoare pentru toata lumea (parinti si copii), si are un pret ridicat: o mare angoasa determinata chiar de agresivitatea care pune stapanire pe copil.
-    Sustinerea copilului care face un gest agresiv poate sa-i dea acestuia ocazia sa-i para rau in siguranta, in loc sa fie coplesit de pierderea propriului control. E important astfel sa i se dea posibilitatea copilului sa faca fata propriei frici de pierdere a controlului si sa regrete consecintele propriilor actiuni.
-     Daca un copil il loveste pe alt copil, oare este constient de ceea ce face? Ii pare rau? Evident. Dar are nevoie de timp pentru a putea recunoaste. Teama de a-si pierde controlul il impinge pe copil la o atitudine persistenta. Copilul care agreseaza are nevoie de consolare la fel de mult ca si copilul atacat. Consolarea nu inseamna acceptarea a ceea ce face. Scopul este de a asigura copilul ca nu mai este intr-o stare lipsita de control si de asemenea de a-i da speranta. Este esential sa fie incurajat, evident nu sa repete ceea ce tocmai a facut, ci sa creada ca va invata sa se controleze.
-    Copilul are nevoie sa fie constient de propriile actiuni si consecintele acestora, dar, daca este coplesit, nu va invata. In schimb, va fi fortat sa se protejeze impotriva durerii provocate de sentimentul de vinovatie si frica, decizand ca este realmente un "copil rau". Atunci apare ceea ce numim "comportament rau", si se va repeta mereu si mereu, pe masura ce copilul incepe sa creada ca este mereu "rau". Scopul este sa fie ajutat sa-si recunoasca sentimentele de vinovatie si capacitatea de a se opri singur.
-    Orice comportament impulsiv, ca muscatul sau lovitul, este inspaimantator la copil. Nu stie cum sa se opreasca. Il repeta mereu ca si cand ar incerca sa inteleaga de ce produce o reactie atat de puternica.
-    Reactiile emotionale confuze ale adultilor nu sunt in masura sa ajute. Limitele trebuie sa fie ferme si coerente. Dupa un episod de agresivitate reactia parintelui trebuie sa fie clara si eficace in stoparea copilului. O pauza sau retinerea lui, pot fi aplicate. Expresia fetei, tonul vocii parintelui trebuie sa fie fara echivoc - aceasta este sursa de informatie care alimenteaza invatarea.
-    Disputa intre strictete si permisivitate nu are sens si nici obiect. Un copil are nevoie de limite dar si de ingrijire afectuoasa; nici una dintre ele nu este singura suficienta pentru ca un copil sa creasca si sa se dezvolte.
-    Sa stopezi un copil este important, dar nu suficient: scopul este sa inveti copilul sa se opreasca singur.
-    Un copil care nu se poate opri singur este foarte probabil sa fie anxios, pretentios, doritor ca cineva sa-i spuna: "Stop. Asta este prea mult!". 
-    Sa-ti iesi din fire cu un copil nu este respectuos; transmite copilului ca nici tu ca adult nu te poti controla.
-    Pedepsele fizice transmit mesajul ca violenta este un mod de a rezolva lucrurile.
-    Anxietatea unui copil creste atunci cand nu poate activa controlul din partea adultilor.
-    Exista adulti care nu pot sa devina "disciplinatori" din cauza propriei copilarii care ii bantuie, facandu-i sa dea inapoi. Este dificil sa disciplinezi atunci cand propriile "fantome" ale copilariei te fac sa te simti pentru moment mai mult copil decat adult.
-    "Pauza", izolarea, tinutul in brate sau trimisul in camera, sunt toate eficiente, reactii imediate la comportamentul necontrolat atat al copilului, cat si al adultului. Dar aceste actiuni trebuie imediat urmate de reconfortarea copilului, de catre adulti, ca se poate bizui pe el insusi pentru a-si recastiga controlul si pentru a-si asuma propriile fapte si reactii. Dupa aceea, adultul poate sa-i dea copilului posibilitatea sa se scuze, sa repare ce a stricat si sa se simta iertat.
-    Un copil care nu este oprit cand stie ca trebuie sa fie oprit ajunge sa creada ca el si comportamentul lui nu conteaza. "Parintilor mei nu le pasa prea mult de mine ca sa-mi spuna sa ma opresc".
-    Unul dintre aspectele cele mai dificile ale disciplinarii copilului poate fi propria dezamagire. Ar putea sa aiba nevoie sa incerce limitele, o data si inca o data, pana cand in sfarsit reuseste sa stapaneasca autocontrolul. In propria dezorganizare, copilul ar putea sa aiba nevoie de reasigurarea pe care i-o confera consecventa adultului.

10 reguli de disciplina:

1.    Disciplina inseamna invatare, nu pedeapsa
2.    Scopul este dezvoltarea auto-controlului
3.    Copiii experimenteaza vina si au nevoie de reparatii
4.    Copiii au nevoie de o abordare care sa nu-i umileasca
5.    Orice "nu" are nevoie de un "da"
6.    Adultii trebuie sa-si ia in considerare propriile stari
7.    Incercati sa intelegeti sensul comportamentului
8.    O reactie ferma si consecventa la un comportament gresit demonstreaza grija
9.    Impartiti responsabilitatea cu copilul pentru a gasi solutii
10.  O abordare afectuoasa si intelegatoare este plina de forta

 

(c) copyright 2009 Razvan Pleteriu - toate drepturile rezervate

www.smartart.ro | web . print . id . photo