Despre relationarea afectiva

13.12.2010

 

    Intr-un fel, psihoterapia este un soi de reluare a parentajului. Multi din cei care vin in terapie sufera de obicei din cauza rezultatelor defectuoase ale relatiei cu parintii. Ei vin blocati in tipare de gandire, simtire si comportament, care sunt distructive pentru ei insisi si pentru altii, cautand o figura puternica in stare sa-I aduca pe drumul cel bun.
 
    Cei mai multi dintre pacienti au amintiri dureroase, ingropate adeseori sub straturi ale inconstientului, despre relatiile afective pe care le-au trait pentru prima oara in copilaria timpurie. Ei se tem sa aiba din nou incredere si, de fapt, reactioneaza adeseori cu manie fata de oricine le cere increderea sau cooperarea.
 
    Cand vin pentru prima oara la psihoterapeut se inchid, se baricadeaza, incercand sa se apere de terapeut, refuza sa se raporteze afectiv, incearca sa seduca si adesea, inconstient, il provoaca pe terapeut sa se comporte cu ei la fel cum s-au purtat si parintii lor. Daca reusesc sa o faca atunci ei au confirmarea ca felul lor de a fi si perspectiva lor este, la urma urmelor, corecta (desi la un anumit nivel, ei se indoiesc de asta, pentru ca altminteri de ce ar mai fi venit la terapie). Daca dau gres in incercarea de a-l face pe terapeut sa raspunda asemenea parintilor lor, atunci acesta ii va putea invata cum sa renunte la apararile inutile, inadecvate si distructive care ii impiedica sa aiba relatii satisfacatoare cu altii, dar si cu ei insisi. Acest lucru se intampla, desigur, daca psihoterapeutul insusi si-a perlaborat propriile blocaje de relationare.
 
     Relatiile afective de succes sunt foarte importante in viata oricarei persoane. Daca cineva are relatii satisfacatoare, atunci va fi un angajat mai bun, un parinte mai bun, va fi mai productiv si mai multumit. In mod invariabil, cand indivizii nu pot intretine relatii afective, ajung la dezechilibru. Ambivalenta lor fata de oameni este mare, nu-si mai pot permite sa fie spontani.
   
     Pentru a fi autentica in mod sincer, o persoana trebuie sa fie cu adevarat deschisa catre celalalt. Asta se intampla atunci cand isi poate permite fata de propria persoana, dar si cu celorlalti, sa cunoasca chiar si acele lucruri de care se teme ca o vor face vulnerabila, acele elemente intunecate din inconstient, iar cand reuseste sa le accepte, viata emotionala devine mai completa, mai putin conflictuala si mai satisfacatoare.
 
    In multe cazuri, terapeutii, sunt primele persoane fata de care pacientii se deschid in acest fel, devenind pentru acestia niste trambuline catre propria lor intimitate.

 

(c) copyright 2009 Razvan Pleteriu - toate drepturile rezervate

www.smartart.ro | web . print . id . photo