Criza existentiala

20.01.2011



   Unii specialisti considera ca debutul psihic al batranetii este marcat de o criza. Aceasta criza se descompune in doua etape: criza de la mijlocul vietii si criza maturitatii depline.
  
   Tanarul adult este de regula idealist si optimist. Idealismul sau presupune ca realismul care ii corespunde sa fie alungat destul de repede din constiinta, prin jocul denegarii; tanarul acesta considera ca realismul nu il priveste, chiar si atunci cand i se intampla sa aiba indoieli asupra fezabilitatii proiectelor sale. Optimismul sau indeparteaza perspectiva pesimista, folosindu-se de o proiectie pe care o atribuie altora: pesimist este mai degraba acela care nu are incredere in sine, decat acela care evalueaza sansele de reusita a unui demers. Iluziile acestea idealiste si optimiste, proprii tineretii, sunt adesea un factor al succesului. Cata vreme realitatea nu zdruncina puternic o astfel de organizare, ea functioneaza destul de bine, caci succesele pe care le repurteaza sunt ca niste garanti ai unei alegeri judicioase.
 
    Vine insa o zi a schimbarilor inlauntrul persoanei, ca si in preajma ei: o boala, un esec serios, pierderea cuiva drag. Iluzia se destrama: moartea care ii privea doar pe altii ajunge sa te priveasca si pe tine. Cei care isi accepta in astfel de momente duritatea propriei conditii ajung de fapt sa o faca in urma unui travaliu destul de indelungat cu propria persoana.
 
    In decursul acestei intoarceri catre sine, ei descopera ca bunatatea lor naturala poate fi dublata de ura, de indata ce sunt atacati prea dur, ca increderea lor in viata poate fi insotita de o furie distrugatoare, ca sadismul nu este doar o inventie pentru straini sau dusmani. La jumatatea vietii, nefericirea omeneasca pare sa fie o realitate pe care toti oamenii o poarta in ei si cu care trebuie de atunci incolo sa convietuiasca.
 
    Cei care nu pot sa-si accepte inca realitatea lor omeneasca, fiindca li se pare prea dura, se arunca cu disperare in demersuri a caror excesivitate le dezvaluie caracterul lor defensiv. Se implica in prea multe, dintr-o hiperactivitate maniacala; neaga realitatea, alegand sa se comporte ca si cum aceasta n-ar exista. Se epuizeaza, pentru a nu ajunge sa afle in ei ceea ce nu suporta. O batalie sortita esecului.
 
    Dintre acestia, cei care reusesc, intr-o zi, sa accepte sa lase loc acestor tendinte negative, caci le recunosc ca fiind universale, prezente atat la ei cat si la ceilalti, caci sunt inerente naturii umane, cunosc atunci o reala impacare. Angoasa de moarte se diminueaza pentru ca ea corespundea intoarcerii acestor tendinte refulate. Dintr-o data, energia psihica mobilizata pentru a lupta impotriva acestor pulsiuni socante pentru moralul unei persoane redevine disponibila. Angoasa care venea din inconstient a putut fi depasita.
  
   In masura in care criza de la mijlocul vietii consta din a descoperi ca esti in mod clar mai putin bun decat preferai sa crezi ca esti, criza aceasta este de natura depresiva. Asta inseamna ca nu se poate depasi decat daca se poate recunoaste doliul care trebuie facut, necesitatea de a gasi o pozitie mai putin sclipitoare decat cea precedenta, dar mai corecta, caci este mai racordata la posibilitatile actuale si cele care vor urma.
 
    Pentru psihismul nostru, creatia corespunde, in maniera simbolica, faptului de a da viata. La fel ca un copil, obiectul creat este purtator de viata. Tristetea starnita de perspectiva de a fi nevoit sa mori este atenuata de indata ce reusim sa construim ceva util altora. Constructia aceasta utila are o valoare reparatorie pentru economia noastra psihica, pentru ca inclina balanta pulsiunilor inspre partea iubirii. Este o miscare care atenueaza ura si pulsiunile noastre distructive, cel putin momentan.

 

(c) copyright 2009 Razvan Pleteriu - toate drepturile rezervate

www.smartart.ro | web . print . id . photo