Conceptul de transfer in psihoterapia pasihanalitica

30.01.2010
 

   Persistenta modelelor de organizare psihica in viata adulta implica faptul ca trecutul se repeta in prezent. Poate cel mai graitor exemplu in acest sens este conceptul central al psihanalizei, transferul, in care pacientul il percepe de terapeut ca pe o figura semnificativa din trecutul sau. Calitati ale acelei figuri din trecut vor fi atribuite terapeutului, iar sentimentele asociate  cu acea figura vor fi traite in acelasi mod si in relatia cu doctorul. Pacientul repune in act, in mod inconstient, relatia din trecut in loc sa si-o aduca aminte si prin aceasta introduce in tratament o multitudine de informatii referitoare la relatiile anterioare. Un barbat tanar vazand un terapeut de sex masculin in varsta, cu barba, ar putea sa-si aduca aminte de tatal sau si sa inceapa sa se raporteze la terapeut ca si cum acesta ar fi tatal sau.
  Fiecare relatie adauga ceva nou la primele si definitivele atasamente din copilarie. Transferul este intalnit peste tot, dezvoltandu-se in orice relatie psihanalitica, intrucat se dezvolta in orice situatie in care o alta persoana este importanta pentru viata pacientului. Trasaturile reale ale clinicianului influenteaza intotdeauna natura transferului. Cu alte cuvinte, daca un terapeut este tacut si detasat de pacient, se poate dezvolta un transfer rece, indepartat, neangajat fata de acel terapeut. Desi transferul poate rezulta partial  din atasamentele timpurii ale copilariei, el este influentat si de comportamentul real al terapeutului. Astfel, fiecare relatie din cadrul clinic este un amestec de relatie reala si fenomene de transfer.
 
   Unii psihanalisti afirma ca exista doua dimensiuni ale transferului:
1.    o dimensiune repetitiva, in care pacientul se teme si asteapta ca analistul sa se comporte asa cum se purtau parintii
2.    o dimensiune de relatie a Sinelui, in care pacientul tanjeste dupa o experienta vindecatoare sau corectiva, care a lipsit in copilarie.


   Terapeutul de orientare dinamica recunoaste raspandirea pregnanta a fenomenelor de transfer si realizeaza ca problemele relationale de care pacientul se plange se vor manifesta deseori in relatia acestuia cu terapeutul. Ce este important in relatia pacient-terapeut, nu este prezenta transferului, ci faptul ca acesta reprezinta materialul terapeutic care urmeaza a fi inteles. Atunci cand terapeutii sunt expusi unor invective pline de ura din partea pacientilor lor, nu ii resping pe acestia cu furie, asa cum ar face majoritatea oamenilor din viata pacientilor. Din contra, acestia incearca sa afle care dintre relatiile anterioare ale pacientului se repeta in prezent si care este contributia caracteristicilor lor reale la situatia prezenta. In acest sens, terapeutii de orientare dinamica sunt definiti in egala masura prin ceea ce nu fac, precum si prin ceea ce fac.
 

 

(c) copyright 2009 Razvan Pleteriu - toate drepturile rezervate

www.smartart.ro | web . print . id . photo