Dezvaluirea din cadrul adoptiei a fost obiectul a numeroase controverse. Trebuie sa distingem aici intre anxietatea parintilor adoptanti in fata acestei probleme si anxietatea reala sau presupusa a copilului.
  
   Cand parintii isi traiesc inconstient sterilitatea de cuplu ca pe o impotenta sexuala, problema dezvaluirii este atunci traita ca o amenintare la adresa calitatii lor de parinti adoptanti. Poate fi necesara atunci o sustinere psihologica; consultatiile care preced adoptia pot de altfel sa incerce sa abordeze si sa clarifice acest punct in dinamica cuplului steril precum si cererea de adoptie.
 
    In realitate, cand copilul a fost iubit si crescut in sanul unui cuplu unit, cand s-a raspuns putin cate putin intrebarilor sale despre sexualitate, procreare, sarcina, anuntarea adoptiei poate desigur sa-l faca pe copil temporar mai curios, dar nu modifica cu nimic legatura afectiva care-l uneste cu parintii sai adoptivi.
  
   Astfel informat, dezvaluirea nu mai are aceasta semnificatie si nu mai introduce ruptura profunda pe care o dezvaluire prea tardiva o poate provoca: este cazul in care dezvaluirea se produce in momentul in care apar dificultati psihologice sau la adolescenta.