2. Atasamentul evitant in copilaria mica

29.09.2010



    Bebelusii evitanti par a fi in mod special blazati, dat fiind faptul ca ei se simt expusi intr-un mediu in mod intrisec alarmant. In permanenta explorare, dar in mod vadit neinfluentati de plecarea sau reintoarcerea mamei, aparenta lipsa a stresului poate fi cu usurinta interpretata gresit ca o stare de calm. De fapt, pulsul lor pe durata episoadelor de separare este la fel de crescut ca al celor care sunt siguri si se afla in plin stres, in timp ce cresterea nivelului de cortizol, pre si postexpunere, este in mod semnificativ mai mare decat cea a copiilor siguri.

 
    Indiferenta superficiala a copilului evitant, la fel ca si absenta afectiva a comportamentului de atasament, reflecta o acomodare defensiva asemanatoare cu detasarea copiilor de doi sau trei ani care au suferit o separare prelungita de parintii lor. Era ca si cum acesti copii evitanti, precum copiii mai mari traumatizati de separare sau pierdere, au ajuns la concluzia ca deschiderea lor catre confort sau ingrijire nu ar fi de niciun folos, asa ca au renuntat.

  
   Probabil ca mamele copiilor considerati evitanti au refuzat activ ofertele acestora de apropiere si se retrageau atunci cand copiii lor pareau tristi. Inhibarea exprimarii emotionale, aversiunea fata de contactul fizic si bruscarea atunci cand acesta avea loc sunt toate semne ale maternajului care formeaza copiii mici evitanti, care in general erau molatici atunci cand erau tinuti in brate, in loc sa fie jucausi si afectuosi sau sa se agate de mama.

 

(c) copyright 2009 Razvan Pleteriu - toate drepturile rezervate

www.smartart.ro | web . print . id . photo